Trăsăturile fizice care arată că o persoană consumă alcool constant
Mulți oameni se bucură de o băutură din când în când – de cele mai multe ori la cină, după o zi lungă la serviciu sau atunci când sărbătoresc ceva....
Alcoolul are două definiții principale: în sens chimic, este un compus organic care conține o grupă hidroxil legată de un atom de carbon saturat; în limbaj comun, termenul se referă aproape întotdeauna la etanol, un lichid incolor, volatil, inflamabil și cu miros specific, folosit în băuturi alcoolice.
Mulți oameni se bucură de o băutură din când în când – de cele mai multe ori la cină, după o zi lungă la serviciu sau atunci când sărbătoresc ceva....
De ani de zile, Khloe Kardashian a simțit că nu se poate ridica la nivelul surorilor ei mai mari. Dar după ce a născut-o pe fiica sa, True Thompson, în...
Spre deosebire de studiile observaționale, consumul de alcool s-ar putea să nu contracareze riscul de boli de inimă, potrivit unui studiu amplu publicat în JAMA Network Open în această săptămână....
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată dur. Potrivit noii legislații, comercianții nu vor mai fi sancționați la prima abatere doar cu amendă, care şi aceasta a crescut,...
Rapoartele de presă arată că Rusia a introdus rația la alimentele de bază, printre acestea numărându-se și zahărul, pentru care a existat o cerere specială întrucât este și miezul unei...
Nu mai este un secret că Mihai Bendeac este mereu pus pe șotii, dar asta le întrece pe toate. Codin Maticiuc l-a filmat pe actor în timp ce acesta consumase...
Un expert în sănătate a dezvăluit șapte sfaturi pentru a scăpa de mahmureală. Simptomele tipice de mahmureală, cum ar fi oboseala, greața și durerile de cap, acționează ca un memento...
Consumul în medie a doar una sau două băuturi alcoolice în fiecare zi poate fi asociat nu numai cu modificări negative în partea cenușie și albă a creierului, ci și...
Un expert în sănătate a dezvăluit șapte sfaturi pentru a scăpa de mahmureală. Simptomele tipice de mahmureală, cum ar fi oboseala, greața și durerile de cap, acționează ca un memento...
Doar două beri pe zi pot îmbătrâni creierul cu echivalentul a 10 ani, susțin oamenii de știință. Băutorii de bere au fost avertizați să păstreze limita în privința obiceiurilor proaste,...
Un studiu a demonstrat că și consumul moderat de alcoolul îți poate afecta creierul. Specialiștii au descoperit că un pahar de bere sau vin pe zi vine la pachet cu...
Un pahar de vin la cină reduce riscul de diabet, potrivit unui studiu. Cei care se bucură de ceai au cu 14% mai puține șanse de a dezvolta diabet de...
Dependența nesănătoasă de jocuri video sau de internet este acum recunoscută de Clasificarea Internațională a Bolilor din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Iar adolescenții sunt cei mai expuși în special...
Frecvența dependenței de alcool este mult mai răspândită decât s-ar crede. Doar în Anglia există peste 602.000 de băutori dependenți. Semne că există mai mult decăt un obicei ocazional. În...
Studiile din domeniul sănătății reiterează că persoanele în vârstă ar trebui să limiteze la cel mult 3 băuturi pe săptămână, consumul de alcool. Asta pentru că, în caz contrar, efectele...
S-ar putea să fii obișnuit să te trezești noaptea pentru a te duce la toaletă, dar mersul prea des ar putea oferi câteva indicii despre starea ta de sănătate. Nicturia...
Vinicultorii din Germania și Italia protestează împotriva unui plan de a produce sticle cu băutură care să aibă menționate riscurile medicale, în întreaga Uniunea Europeană. Deputații europeni de la Strasbourg...
Trotinetele electrice au devenit din ce în ce mai populare și, din păcate, implicate în din ce în ce mai multe accidente. Potrivit datelor oficiale, în ultimii trei ani, trotinetele...
Guta este o boală străveche asociată cu depozitele de acid uric, în special la nivelul articulațiilor. Guta poate fi extrem de dureroasă dar tratabilă la aproape toți pacienții. O întâlnim...
Federația Mondială a Inimii a spus că dorește să „conteste noțiunea larg răspândită” conform căreia consumul în cantități moderate de alcool poate scădea riscul de boli de inimă și a...