SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Era somer, dar acum a ajuns milionar. Ce idee geniala a avut acest barbat sa scape de saracie

Era somer, dar acum a ajuns milionar. Ce idee geniala a avut acest barbat sa scape de saracie

Un american plonjeaza in apele de pe terenurile de golf din Florida si recupereaza mingile, pe care le curata si le vinde. Ideea i-a adus milioane de dolari, scrie directmatin.fr....

Un ELICOPTER MEDICAL s-a prăbușit în SUA, cu patru persoane la bord

Un ELICOPTER MEDICAL s-a prăbușit în SUA, cu patru persoane la bord

Toţi cei patru pasageri ai unui elicopter medical, care transporta un pacient în stare critică, au murit, după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit în statul american California. Incidentul a...

SUA au testat interceptori de tip SM-3 pentru scutul antirachetă din România şi Polonia

SUA au testat interceptori de tip SM-3 pentru scutul antirachetă din România şi Polonia

Agenţia americană pentru Apărare Antirachetă (MDA) şi Sistemele de Apărare antirachetă balistică (BMDS) au testat interceptori de tip Standard Missile-3 (SM-3) care urmează să fie staţionaţi până la sfârşitul acestui...

INCIDENT NEOBIŞNUIT în Israel. AGRESORUL s-a aflat şi în APROPIEREA lui John Kerry, SECRETARUL AMERICAN DE STAT

INCIDENT NEOBIŞNUIT în Israel. AGRESORUL s-a aflat şi în APROPIEREA lui John Kerry, SECRETARUL AMERICAN DE STAT

Ceremonia de aprindere a luminilor de Hanuka, una dintre cele mai importante sărbători ebraice, a fost marcată de un incident din cauza au suferit mai mulţi politicieni cunoscuţi. Kaiya, câinele...

Da, AMERICANII sunt STĂPÂNII LUMII. Ce a fost CREAT ÎN LABORATOARELE LOR este PREMIERĂ MONDIALĂ. A fost nevoie de ZECI DE ANI DE EXPERIMENTE

Da, AMERICANII sunt STĂPÂNII LUMII. Ce a fost CREAT ÎN LABORATOARELE LOR este PREMIERĂ MONDIALĂ. A fost nevoie de ZECI DE ANI DE EXPERIMENTE

Statele Unite au arătat încă o dată, printr-o premieră mondială în materie de cercetare, că deţin primul loc în acest domeniu. Primii căței concepuți în eprubetă s-au născut în Statele...

Protest al tătarilor la Consulatul Rusiei din Constanţa: „Cerem eliberarea Crimeei !"

Protest al tătarilor la Consulatul Rusiei din Constanţa: „Cerem eliberarea Crimeei !"

Zeci de membri ai comunităţii tătare din România au pichetat, în această după amiază, Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa, cerând eliberarea Crimeei şi revenire la Ucraina. Acțiunea este...

TRUMP își amână o vizită în ISRAEL, pentru când va deveni PREȘEDINTELE SUA

TRUMP își amână o vizită în ISRAEL, pentru când va deveni PREȘEDINTELE SUA

Candidatul cel mai bine plasat la nominalizarea republicanilor pentru alegerile la Casa Albă, Donald Trump, a anunțat că își amână o călătorie planificată în Israel, pentru când va fi președintele...

BĂTĂLIA pentru orașul strategic Ramadi. Statele Unite sunt gata să arunce împotriva ISIS elicoptere de ATAC. Cresc TENSIUNILE dintre Irak și Turcia

BĂTĂLIA pentru orașul strategic Ramadi. Statele Unite sunt gata să arunce împotriva ISIS elicoptere de ATAC. Cresc TENSIUNILE dintre Irak și Turcia

Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a pledat pentru furnizarea de mijloace suplimentare forțelor irakiene, în tentativa de a recuceri orașul Ramadi. Washingtonul a făcut apel la aliații săi să-și intensifice eforturile...

ATACUL bazei din KANDAHAR L-A ÎNFURIAT pe UNCHIUL SAM. Șeful Pentagonului a dat VERDE TEHNOLOGIEI care-i va teroriza pe JIHADIŞTII DIN SIRIA

ATACUL bazei din KANDAHAR L-A ÎNFURIAT pe UNCHIUL SAM. Șeful Pentagonului a dat VERDE TEHNOLOGIEI care-i va teroriza pe JIHADIŞTII DIN SIRIA

La o zi după ce insurgenții talibani au atacat aeroportul din Kandahar, o bază a forțelor militare și de informații ale americanilor, dar și a armatei afgane, administraţia de la...

Ambasadorul Marii Britanii în România: „este necesar, pentru a salva spiritul națiunii, ca fiecare cetățean să-și asume un rol în lupta împotriva corupției”

Ambasadorul Marii Britanii în România: „este necesar, pentru a salva spiritul națiunii, ca fiecare cetățean să-și asume un rol în lupta împotriva corupției”

Prezent la o dezbatere de ziua internațională a luptei împotriva corupției, ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummel, a explicat, în limba română, de ce cred românii că la ei...

Vicepreședintele Biden cere măsuri ANTICORUPȚIE în Ucraina, fiul său este implicat în SPĂLARE de bani alături de un oligarh ucrainean!

Vicepreședintele Biden cere măsuri ANTICORUPȚIE în Ucraina, fiul său este implicat în SPĂLARE de bani alături de un oligarh ucrainean!

Când vicepreședintele Joe Biden a mers în Ucraina, duminică, pentru o serie de întâlniri cu liderii de aici, unul dintre punctele de pe agenda sa era să impulsioneze lupta împotriva...

„Occidentul trebuie să-și proclame SUPERIORITATEA asupra Islamului!”

„Occidentul trebuie să-și proclame SUPERIORITATEA asupra Islamului!”

Fostul premier conservator australian Tony Abbott a declarat miercuri că „nu toate culturile sunt egale” și că Occidentul trebuie să-și proclame superioritatea asupra „culturii islamice”. Într-un articol publicat în Daily...

MONSTRUL tăcut din ADÂNCURI. Cea mai DISTRUGĂTOARE armă creată VREODATĂ poate distruge un CONTINENT întreg | VIDEO

MONSTRUL tăcut din ADÂNCURI. Cea mai DISTRUGĂTOARE armă creată VREODATĂ poate distruge un CONTINENT întreg | VIDEO

Pe cât e de ascuns, pe atât e de fioros. Numit de către National Geografic drept “arma cea mai distrugătoare creată vreodată,” submarinul USS Pennsylvania este “o maşinărie apocaliptică ce...

Un AVION american de SPIONAJ a fost trimis în SINGAPORE

Un AVION american de SPIONAJ a fost trimis în SINGAPORE

SUA au trimis, în premieră, un avion de spionaj US P-8 în Singapore, scrie BBC News. Este cea mai recentă acțiune militară a SUA, ca răspuns la revendicările tot mai...

Transferurile IRESPONSABILE de arme către Irak se află la originea ARSENALULUI utilizat de ISIS

Transferurile IRESPONSABILE de arme către Irak se află la originea ARSENALULUI utilizat de ISIS

Transferurile iresponsabile de arme efectuate către Irak se află la originea arsenalului redutabil utilizat de gruparea jihadistă Daesh (acronimul arab al Statului Islamic, ISIS). Informațiile au fost oferite de organizația...

Cel mai mare DISTRUGĂTOR construit vreodată pentru armata SUA, este TESTAT în Atlantic

Cel mai mare DISTRUGĂTOR construit vreodată pentru armata SUA, este TESTAT în Atlantic

Cel mai mare distrugător construit vreodată pentru Forțele Navale americane se îndreaptă spre Atlantic, pentru a fi testat. USS Zumwalt are o lungime de 185 de metri, cântărește 15.000 de...

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, în vizită la Parlament

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, în vizită la Parlament

Membrii Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor vor avea astăzi o întâlnire cu Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti. Vom reveni cu amănunte. 

Înțelegerile SECRETE ale lui Putin în Irak și Siria. Un jucător IMPORTANT a fost scos din joc!

Înțelegerile SECRETE ale lui Putin în Irak și Siria. Un jucător IMPORTANT a fost scos din joc!

Săptămâna trecută, un avion militar rus a intrat în spațiul aerian israelian, însă, spre deosebire de ceea ce s-a petrecut în Turcia, nu a fost doborât. Evenimentul ascunde mult mai...

Militarii români participă la un exercițiu multi-național NATO, împreună cu cei din SUA și Republica Moldova

Militarii români participă la un exercițiu multi-național NATO, împreună cu cei din SUA și Republica Moldova

Militari din România, Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii participă, începând de astăzi, la un exerciţiu multi-naţional NATO pentru îmbunătăţirea apărării colective în Europa de Est. Potrivit unui comunicat al...

RĂZBOIUL DIN SIRIA. Coaliția condusă de SUA a ucis forțe guvernamentale siriene

RĂZBOIUL DIN SIRIA. Coaliția condusă de SUA a ucis forțe guvernamentale siriene

Un atac care se presupune că ar fi fost al coaliției conduse de SUA a ucis patru militari sirieni, conform unui grupuri de monitorizare, citate de BBC News. Lovitura a...