SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

Kim Jong-un SFIDEAZĂ SUA? Liderul nord-coreean, arătat cu degetul după ce și-a luat un automobil de lux

Kim Jong-un SFIDEAZĂ SUA? Liderul nord-coreean, arătat cu degetul după ce și-a luat un automobil de lux

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ieșit din nou în evidență. De această dată, conducătorul suprem de la Phenian a stârnit controverse după ce și-a cumpărat un bolid de lux. Kim...

NEPOTISM la cel mai ÎNALT NIVEL? Fiica lui DONALD TRUMP și postul de AMBASADOARE ONU

NEPOTISM la cel mai ÎNALT NIVEL? Fiica lui DONALD TRUMP și postul de AMBASADOARE ONU

Donald Trump se află în momentul în care trebuie să aleagă o nouă ambasadoare a SUA la ONU și, desigur, favorita este chiar fiica sa, Ivanka Trump. Numirea fiicei sale...

DEMISIE a unui important politician. Cum a reacționat președintele la această decizie

DEMISIE a unui important politician. Cum a reacționat președintele la această decizie

Nikki Haley, ambasadoarea americană la ONU și-a anunțat marți demisia din funcția pe cate o deține. Haley a susținut încă de la alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte...

Planurile ASCUNSE ale armatei SUA. Cea mai PERVERSĂ armă BIOLOGICĂ inventată de americani ÎNGROZEȘTE ÎNTREG MAPAMONDUL

Planurile ASCUNSE ale armatei SUA. Cea mai PERVERSĂ armă BIOLOGICĂ inventată de americani ÎNGROZEȘTE ÎNTREG MAPAMONDUL

În eventualitatea unui nou război mondial, țările cu tehnologii foarte avansate în industria armamentului alocă sume uriașe pentru perfecționarea armelor așa-zis convenționale, dar și pentru inventarea unor noi categorii de...

Lovitură GREA pentru miliardarul rus Oleg Deripaska, fost afacerist și în România. Cine se afla într-unul dintre imobilele SECHESTRATE

Lovitură GREA pentru miliardarul rus Oleg Deripaska, fost afacerist și în România. Cine se afla într-unul dintre imobilele SECHESTRATE

Miliardarul rus Oleg Deripaska, apropiat al lui Vladimir Putin, prieten cu soția conaționalului său magnatul Roman Abramovich, colaborator cu Paul Manafort, fostul şef de campanie al lui Donald Trump, și...

AVERTIZARE de la SUA: RACHETELE rusești ”ar putea ATINGE orice CAPITALĂ EUROPEANĂ”

AVERTIZARE de la SUA: RACHETELE rusești ”ar putea ATINGE orice CAPITALĂ EUROPEANĂ”

Rusia a dezvoltat submarine militare puternice iar SUA și NATO sunt preocupate de menținere vigilenței în oceanul Atlantic și Marea Mediterană, a declarat comandantul Forțelor Navale SUA din Europa, James...

Pompeo, întâlnire tête-à-tête cu Kim Jong-un, în ÎNCERCAREA  de a convinge Nordul să RENUNŢE la ambiţiile sale NUCLEARE

Pompeo, întâlnire tête-à-tête cu Kim Jong-un, în ÎNCERCAREA de a convinge Nordul să RENUNŢE la ambiţiile sale NUCLEARE

Mike Pompeo, secretarul de stat american, a părăsit Japonia pentru a se îndrepta spre Pyongyang, unde se va întâlni cu Kim Jong-un pentru „a trata denuclearizarea şi pentru a continua...

Meciul SECOLULUI la BOX. Donald Trump i-a aruncat mănușa lui Vladimir Putin. Cine va câștiga partida

Meciul SECOLULUI la BOX. Donald Trump i-a aruncat mănușa lui Vladimir Putin. Cine va câștiga partida

După ultima întâlnire oficială între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, au apărut zvonuri că ar fi discutat și despre un posibil meci de box pe...

Ce vroia la schimb Ceaușescu. Discuția a rămas secretă pentru partenerii din Tratatul de la Varșovia

Ce vroia la schimb Ceaușescu. Discuția a rămas secretă pentru partenerii din Tratatul de la Varșovia

Pe 31 ianuarie 1967, Nicolae Ceaușescu i-a confirmat ambasadorului SUA la București că ar accepta rolul de mediator între americani și Vietnam. Discuția a avut loc înainte de deja cunoscutele...

Ceaușescu vs SUA. Stenograme INCENDIARE: „Republica Democrată Vietnam ar dori ca să aibă cît mai puțini intermediari. Întotdeauna intermediarii mai încurcă lucrurile”

Ceaușescu vs SUA. Stenograme INCENDIARE: „Republica Democrată Vietnam ar dori ca să aibă cît mai puțini intermediari. Întotdeauna intermediarii mai încurcă lucrurile”

Problema vietnameză e foarte cunoscută publicului și de aceea nu vom insista asupra ei, dar e interesant de observat un lucru: soluția pe care România o propunea americanilor (aceea de...

DEZASTRU în COSMOS. Autoritățile internaționale în ALERTĂ MAXIMĂ.

DEZASTRU în COSMOS. Autoritățile internaționale în ALERTĂ MAXIMĂ.

O gaură mică din zidul unei capsule Soyuz fabricate în Rusia, a fost găsită 29 august și a fost rapid închisă. Oficialii au sugerat o serie de motive posibile pentru...

SCANDAL INTERNAȚIONAL. China  este suspectată de SPIONAJ . Care erau ȚINTELE

SCANDAL INTERNAȚIONAL. China este suspectată de SPIONAJ . Care erau ȚINTELE

O companie chineză pe nume „Super Micro” ar fi introdus microcipuri folosite să adune proprietate intelectuală şi secrete de comerţ din cadrul corporaţiilor americane. Potrivit unei anchete jurnalistice serverele gestionate...

Autoritățile minicipale se opun deschiderii unui BORDEL cu ROBOȚI. Unde urma să aibă loc EVENIMENTUL

Autoritățile minicipale se opun deschiderii unui BORDEL cu ROBOȚI. Unde urma să aibă loc EVENIMENTUL

Autoritățile oraşului texan Houston s-au opus deschiderii în Statele Unite a primului magazin de roboţi sexuali, descris de presa locală ca un bordel. Compania canadiană KinkySdollS cu sediul în Toronto,...

NEWS ALERT. ATAC ARMAT în SUA. PATRU personae au fost RĂNITE. Ce s-a întâmplat cu ATACATORUL

NEWS ALERT. ATAC ARMAT în SUA. PATRU personae au fost RĂNITE. Ce s-a întâmplat cu ATACATORUL

Miercuri, un poliţist şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi într-un schimb de focuri, în Carolina de Sud, pe coasta de est a Statelor Unite, au informat media...

Ceaușescu: „La nimeni nu am găsit, drept să vă spun, o înțelegere față de politica S.U.A.”

Ceaușescu: „La nimeni nu am găsit, drept să vă spun, o înțelegere față de politica S.U.A.”

Pe 31 ianuarie 1967, Nicolae Ceaușescu i-a confirmat ambasadorului SUA la București că ar accepta rolul de mediator între americani și Vietnam. Discuția a avut loc înainte de deja cunoscutele...

CEAUȘESCU, RACOLAT de AMERICANI! Un RĂZBOI în care SUA au AVUT NEVOIE de AJUTORUL României

SUA, sub ASEDIUL fast-food-ului. Un nou RAPORT scoate la iveală cât de MULŢI americani ALEG acest fel de mâncare. Sunt ŞOCANTE rezultatele!

SUA, sub ASEDIUL fast-food-ului. Un nou RAPORT scoate la iveală cât de MULŢI americani ALEG acest fel de mâncare. Sunt ŞOCANTE rezultatele!

Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) dezvăluie că mai mult de o treime din populația americană mănâncă fast-food în fiecare zi. Acest nou raport este îngrijorător, şi chiar dacă...

Un STUDIU INTERNAŢIONAL arată că Trump este BĂTUT la ÎNCREDERE de alţi lideri mondiali. De ce nu este POPULAR în Europa

Un STUDIU INTERNAŢIONAL arată că Trump este BĂTUT la ÎNCREDERE de alţi lideri mondiali. De ce nu este POPULAR în Europa

Respondenții din cele 25 de state au mai puțină încredere în capacitatea lui Trump de a conduce decât în ​​cazul lui Vladimir Putin și Xi Jinping, potrivit unui nou studiu...

TRUMP o ironizează pe FEMEIA care susține că a fost ABUZATĂ. SCANDAL la nivel înalt

TRUMP o ironizează pe FEMEIA care susține că a fost ABUZATĂ. SCANDAL la nivel înalt

Donald Trump a ironizat-o pe femeia care susţine că a fost agresată sexual, cu mulţi ani în urmă, de candidatul susţinut de Trump la Curtea Supremă, Brett Kavanaugh, stârnind râsete...

OPERAȚIUNE la nivel înalt în PENTAGON. A fost comando? Breaking news

OPERAȚIUNE la nivel înalt în PENTAGON. A fost comando? Breaking news

Cel puţin două colete au fost trimise Pentagonului săptămâna aceasta. Oficialii american suspectează că ar conţine ricină, otravă extrem de puternică, a anunţat marţi un oficial din cadrul Ministerului Apărării...