Undă verde de la Bogdan Aurescu: Rusia poate inspecta baza Deveselu. Cu o singură condiție
- Sabina Popescu
- 27 ianuarie 2022, 23:30
Baza militară de la Deveselu poate fi inspectată oricând de Federația Rusă, dacă aceasta va fi dorința președintelui Vladimir Putin, este mesajul transmis joi seară, 27 ianuarie, de ministrul Afacerilor Externe. Bogdan Aurescu a susținut că „nu avem nimic de ascuns” în acest sens și că rușii se pot convinge de veridicitatea informațiilor furnizate de autoritățile române, însă cu condiția ca Moscova să asigure același nivel de transparentizare și pentru București.
Bogdan Aurescu a reacționat după ce în spațiul public au apărut informații referitoare la posibilitatea unei inspecții efectuate de către Rusia la nivelul bazei militare de la Deveselu. Publicația The Wall Street Journal a informat că, înainte ca SUA să trimită scrisoarea promisă Rusiei, americanii au dezvăluit oficialilor europeni un document confidențial în care erau propuse mai multe soluții în contextul conflictului dintre Moscova și Kiev.
Ce spune șeful MAE despre documentul furnizat oficialilor europeni
Printre acestea se număra și o eventuală inspecție la bazele militare americane din Polonia și România. Întrebat despre informațiile furnizate de presa internațională, ministrul Afacerilor Externe din țara noastră a precizat că nu crede că informația a fost „foarte exactă”.
„Sigur, ei fac referire la documentul pe care Statele Unite l-au înaintat ieri Rusiei, dar întrucât documentul respectiv nu este public, eu nu pot să vă confirm oficial că așa ceva este în acel document. Ceea ce pot să vă spun este că noi, încă de la momentul în care am negociat prezența scutului antirachetă în România cu partenerii americani, am discutat în mod deschis posibilitatea unor măsuri de transparență și am discutat inclusiv recent, în această perioadă, cu Statele Unite.
„Nu avem nimic de ascuns la Deveselu”
Nu avem nimic de ascuns la Deveselu. Noi am spus întotdeauna că acolo se găsesc niște interceptori care vizează posibile amenințări cu atacuri balistice din afara spațiului euroatlantic, deci nu din partea Rusiei. Poziționarea acestei baze de la Deveselu față de Federația Rusă este de așa natură, încât nu prezintă o amenințare față de rachetele intercontinentale sau de alt tip ale Federației Ruse și în niciun caz nu există în această bază rachete ofensive, așa cum susține Federația Rusă. (...)
Am fost implicați atât în dialogul bilateral cu Statele Unite și au existat etape de dialog atât direct, bilateral, cât și prin intermediul Alianței Nord-Atlantice, am fost implicați, la nivelul NATO, în acest proces de luare a deciziilor. De exemplu, documentul care a fost înaintat ieri (miercuri - n.r.) de către Alianța Nord-Atlantică a fost adoptat în unanimitate de către toate statele aliate, inclusiv de România, și a fost un proces de negociere, care s-a derulat într-un interval de timp relativ scurt, aș spune, și care a arătat unitatea Alianței Nord-Atlantice. Deci, România a fost permanent implicată în acest proces”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu, joi seară, într-o intervenție televizată la DIGI24.
Bogdan Aurescu vrea transparență din partea Moscovei
Șeful Ministerului Afacerilor Externe a subliniat, însă, că în cazul în care Rusia va dori să inspecteze baza militară Deveselu, atunci ar trebui să asigure României un nivel asemănător de transparență.
„Eu nu văd absolut nicio problemă ca Federația Rusă sau oricine altcineva să vină să viziteze baza de la Deveselu și să se convingă personal că acolo este nimic altceva decât ceea ce am spus noi. Nu există niciun fel de amenințare față de Federația Rusă. Dar există în același timp - și aici cred că este o cerință absolut logică -, există și o cerință de reciprocitate. Dacă Federația Rusă este interesată să verifice ceea ce deja cred că știe și anume că această bază nu reprezintă în niciun caz o amenințare, și noi, aliații, inclusiv România, avem dreptul să cerem să vizităm și noi baze de rachete, de exemplu amplasate pe teritoriul Federației Ruse. Cred că este o cerere absolut normală”, a mai transmis ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.