PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PNL: Retrimiterea legii privind reducerea CAS la Parlament îl ajută pe Ponta să nu aplice măsura

PNL: Retrimiterea legii privind reducerea CAS la Parlament îl ajută pe Ponta să nu aplice măsura

Retrimiterea la Parlament a legii privind reducerea CAS îl ajută pe premierul Victor Ponta să nu aplice măsura de la 1 octombrie, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Alina...

Victor Ponta și Klaus Iohannis, aproape la egalitate în topul încrederii

Victor Ponta și Klaus Iohannis, aproape la egalitate în topul încrederii

Potrivit sondajului Inscop, publicat de cotidianul Adevărul, pe primul loc în topul încrederii se află guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu 41,2% încredere multă şi foarte multă, deşi a înregistrat o...

PDL și PNL Brăila nu se înțeleg în privința fuziunii. Motivul: PNL nu renunță la colaborarea cu PSD în plan local

PDL și PNL Brăila nu se înțeleg în privința fuziunii. Motivul: PNL nu renunță la colaborarea cu PSD în plan local

Preşedintele PDL Brăila, Alexandru Nazare, a declarat că deşi sâmbătă, 26 iulie, va fi validata alianţa electorală PNL-PDL, Alianţa Crestin-Liberală, nu se va întâlni oficial cu liderul liberalilor brăileni, senatorul...

Emil Boc nu participă la Congresul de fuziune dintre PDL și PNL

Emil Boc nu participă la Congresul de fuziune dintre PDL și PNL

Fostul preşedinte al Partidului Democrat Liberal, Emil Boc, a anunţat, azi, că nu va participa la Congresul de fuziune dintre PDL şi PNL. El a declarat, într-o conferinţă de presă,...

Explicația lui Ponta pentru copierea graficului ZF fără citarea sursei: Ziarul l-a plagiat de la Ministerul de Finanțe

Explicația lui Ponta pentru copierea graficului ZF fără citarea sursei: Ziarul l-a plagiat de la Ministerul de Finanțe

Premierul Victor Ponta a declarat azi că a prezentat marţi situaţia economică şi financiar- bugetară a României în ultimii ani şi a afirmat că 'marea provocare este aceea de a...

Îl susţin cei 55 votanţi ai lui Antonescu pe prezidenţiabilul Iohannis?

Îl susţin cei 55 votanţi ai lui Antonescu pe prezidenţiabilul Iohannis?

În Delegaţia Permanentă de luni, 111 liberali au votat pentru desemnarea lui Klaus Iohannis drept prezidenţiabil al partidului, 55 pentru Crin Antonescu, în timp ce aproximativ 60 liberali au absentat....

Banii care se pierd din scăderea CAS, recuperați din investiții pe hârtie

Banii care se pierd din scăderea CAS, recuperați din investiții pe hârtie

În locul unor surse concrete de bani care să poată acoperi scăderea CAS, premierul a prezentat estimări privind sumele ce vor fi colectate de stat din noile locuri de muncă...

PARTIDUL cu 100 de CONDUCĂTORI

PARTIDUL cu 100 de CONDUCĂTORI

Noua structură de conducere a PNL, proiectatul mare partid al Dreptei, are funcții pentru toată lumea. Scopul: mobilizarea în campania pentru prezidențiale Noul partid rezultat din fuziunea PNL -PDL va...

ROMÂNIA LUI CRISTOIu. Pentru mulți PSD-iști, Călin Popescu Tăriceanu e un fel de Ion Iliescu cu papion

ROMÂNIA LUI CRISTOIu. Pentru mulți PSD-iști, Călin Popescu Tăriceanu e un fel de Ion Iliescu cu papion

La Analiza din Chioșc, am comentat cu Rareş Bogdan, în exclusivitate, sondajul făcut de IRSCOP pentru Delegaţia Permanentă a PNL de luni. Un sondaj intern, menit, teoretic, expunerii doar în...

Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru prezidenţiale se va numi Alianţa Creştin Liberală

Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru prezidenţiale se va numi Alianţa Creştin Liberală

Alianţa electorală formată de PDL şi PNL pentru alegerile prezidenţiale din toamnă se va numi Alianţa Creştin Liberală. Anunţul a fost făcut de către preşedintele PNL, Klaus Iohannis, la finalul...

Iohannis, despre catastrofa aviatică din Ucraina: Constat  lipsa unei poziții clare la nivelul Uniunii Europene. Rusia are o problemă de comportament

Iohannis, despre catastrofa aviatică din Ucraina: Constat lipsa unei poziții clare la nivelul Uniunii Europene. Rusia are o problemă de comportament

Prezidențiabilul PNL, Klaus Iohannis este nemulțumit de poziția Uniunii Europene în cazul catastrofei aviatice din Ucraina, spunând că Rusia poartă responsabilitatea asigurării condițiilor pentru desfășurarea unei anchete credibile. "Am urmărit...

Deputatul PNL Cristina Pocora, apel către Macovei, Ghișe și Cataramă: Să renunțe la orgolii deșarte și să nu mai candideze în toamnă!

Deputatul PNL Cristina Pocora, apel către Macovei, Ghișe și Cataramă: Să renunțe la orgolii deșarte și să nu mai candideze în toamnă!

Deputatul PNL Cristina Pocora a lansat un apel către Monica Macovei, Ioan Ghișe și Viorel Cataramă, prin care le cere acestora să nu mai candideze în toamnă, spunând că, în...

SONDAJ CSCI. Victor Ponta şi Klaus Iohannis se detaşează drept candidaţii turului II la prezidenţiale

SONDAJ CSCI. Victor Ponta şi Klaus Iohannis se detaşează drept candidaţii turului II la prezidenţiale

Un sondaj CSCI arată că Victor Ponta şi Klaus Iohannis se detaşează drept candidaţii care se vor califica în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din noiembrie. CSCI este controlat...

Sondaj INSCOP: O treime dintre români cred că fuziunea PNL-PDL este o idee proastă

Sondaj INSCOP: O treime dintre români cred că fuziunea PNL-PDL este o idee proastă

Fuziunea dintre PDL şi PNL reprezintă o idee proastă pentru mai mult de o treime dintre cei care au răspuns unui sondaj realizat de INSCOP Research realizat la comanda cotidianului...

MRU vrea o confruntare televizată între toți prezidențiabilii Dreptei

MRU vrea o confruntare televizată între toți prezidențiabilii Dreptei

Mihai Răzvan Ungureanu a precizat, luni seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de pe B1 TV că nu renunță la intenția de a candida la alegerile prezidențiale. El a...

CUM L-A LUCRAT Iohannis pe Crin prin SONDAJE

CUM L-A LUCRAT Iohannis pe Crin prin SONDAJE

Cercetările sociologice pe baza cărora Iohannis a fost desemnat candidat al PNL la prezidențiale ridică numeroase semne de întrebare Desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat al PNL pentru prezidenţiale a...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Vrea Crin Antonescu să soarbă pînă la fund paharul de cucută?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Vrea Crin Antonescu să soarbă pînă la fund paharul de cucută?!

Luni, 21 iulie 2014, Delegația Permanentă a PNL decide cine va fi candidatul formațiunii la scrutinul prezidențial. Despre venirea lui Carol al II-lea în București, la 6 iunie 1930, sub...

Senatorul Ioan Ghișe va demisiona din PNL

Senatorul Ioan Ghișe va demisiona din PNL

Senatorul liberal Ioan Ghişe a declarat pentru Agerpres că marţi va demisiona din PNL. El a motivat că demisia sa are la bază faptul că fuziunea PNL-PDL este inacceptabilă, dar...

Cenuşă şi diamant: Dreapta romanească de azi şi nefasta vară a anului 2012

Cenuşă şi diamant: Dreapta romanească de azi şi nefasta vară a anului 2012

Am citit cu mare interes editorialul lui Dan Andronic despre ce se petrece în interiorul dreptei din Romania. Are dreptate: poticneli, sughiţuri, multă frazeologie şi puţine, foarte puţine idei noi....

SONDAJ INSCOP. PSD-PC-UNPR: 43,5%, PNL-PDL: 29,8%

SONDAJ INSCOP. PSD-PC-UNPR: 43,5%, PNL-PDL: 29,8%

Alianţa dintre PSD-PC-UNPR ar obține 43,5% din voturi dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, în timp ce partidul rezultat din fuziunea dintre PNL şi PDL ar fi votat de...