PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Orban despre Tăriceanu: "Ponta probabil că l-a angajat pe post de şofer, pentru că numai locul ăsta era liber"

Orban despre Tăriceanu: "Ponta probabil că l-a angajat pe post de şofer, pentru că numai locul ăsta era liber"

Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban îl ironizează pe fostul său coleg Calin Popescu Tariceanu, care şi-a lansat, în week-end, un nou partid, PLR. "PNL nu numai că nu a murit (așa...

Cristian Diaconescu bănuiește alianța PNL-PDL de BLAT CU PSD

Cristian Diaconescu bănuiește alianța PNL-PDL de BLAT CU PSD

Prezidențiabilul PMP, Cristian Diaconescu, a lansat un scenariu în care președintele României ar putea proveni din zona puterii, iar în schimb premier ar ajunge cineva din actuala Opoziție. Acesta a...

Predoiu exprimă "anumite îngrijorări" față de candidatura lui Iohannis. "Prezidențialele trebuie abordate cu riscuri minime", spune el

Predoiu exprimă "anumite îngrijorări" față de candidatura lui Iohannis. "Prezidențialele trebuie abordate cu riscuri minime", spune el

Cătălin Predoiu, prezidențiabilul PDL, a declarat, pentru dcnews, că are "anumite îngrijorări" cu privire la candidatura lui Klaus Iohannis la prezidenţiale, din cauza procesului acestuia cu ANI. "Eu am făcut...

USL nu se poate desființa din cauza datoriilor neplătite din campanie

USL nu se poate desființa din cauza datoriilor neplătite din campanie

Liderii PSD refuză să participe la întâlnirea propusă de PNL, pentru data de astăzi, în vederea semnării unui acord de încetare a Protocolului USL şi de desfiinţare a Uniunii Social...

Desemnarea candidatului ACL la prezidențiale va fi amânată cu câteva zile

Desemnarea candidatului ACL la prezidențiale va fi amânată cu câteva zile

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat că desemnarea candidatului Alianţei Creştin Liberale (PNL-PDL) pentru funcţia de preşedinte al României nu va mai fi făcută pe 4-5 august,...

Încep să regret plecarea lui Crin Antonescu! Klaus Iohannis, un candidat-fantomă

Încep să regret plecarea lui Crin Antonescu! Klaus Iohannis, un candidat-fantomă

A mai auzit cineva vreo știre despre Klaus Iohannis? Rectific, pentru că știri s-au mai dat… L-a mai văzut cineva pe Klaus Iohannis vorbind, adresându-se problemelor din agenda zilei, de...

Tăriceanu și-a făcut partid cu recuzita PNL

Tăriceanu și-a făcut partid cu recuzita PNL

Fostul premier a fost ales în unanimitate președinte al Partidului Liberal Reformator. PNL se află într-o situație delicată, după ce membri ai săi din teritoriu, inclusiv primari, au participat sâmbătă...

Alegerea lui Iohannis, contestată

Alegerea lui Iohannis, contestată

Primarul din Pucioasa, liberalul Dănuţ Bădău, a contestat la Tribunalul Bucureşti alegerea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL, spunând că a fost încălcat statutul partidului.  Conform realitatea.net, primarul a explicat...

Firme apropiate PNL au stors milioane de lei din bugetul Timișoarei

Firme apropiate PNL au stors milioane de lei din bugetul Timișoarei

Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli în ceea ce privește contractele pentru întreținerea spațiilor verzi, atribuite de Primăria condusă de Nicolae Robu. Prejudiciul depășește 8 milioane de...

Biserica Ortodoxă Română, subiect de ceartă

Biserica Ortodoxă Română, subiect de ceartă

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu (foto), i-a cerut public lui Victor Ponta să nu transforme religia și etnia în teme de campanie.  „Vă spun ca de la ortodox la ortodox: nu...

Alina Gorghiu: Candidatul ACL va fi desemnat pe 8-9 august

Alina Gorghiu: Candidatul ACL va fi desemnat pe 8-9 august

Purtătorul de cuvânt al PNL a declarat astăzi că desemnarea candidatului Alianţei Creştin Liberale pentru funcţia de preşedinte al României nu va mai fi făcută pe 4-5 august. Decizia a...

Alegerea lui Iohannis, contestată din interiorul PNL

Alegerea lui Iohannis, contestată din interiorul PNL

Primarul din Pucioasa, liberalul Dănuţ Bădău, a contestat la Tribunalul Bucureşti alegerea lui Klaus Iohannis în fruntea PNL, spunând că a fost încălcat statutul partidului. Conform realitatea.net, primarul spune că...

Nepăsător la inundaţii, Iohannis a picat primul test major ca prezidenţiabil

Nepăsător la inundaţii, Iohannis a picat primul test major ca prezidenţiabil

În timp ce premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea au fost în zonele afectate de inundaţii şi au coordonat Comandamentele de urgenţă convocate la Palatul Victoria, prezidenţiabilul PNL Klaus...

Sorin Ilieșiu sare la gâtul lui Iohannis: "E o rușine! Cum vrea să ajungă președintele României?"

Sorin Ilieșiu sare la gâtul lui Iohannis: "E o rușine! Cum vrea să ajungă președintele României?"

Sorin Ilieșiu, ales senator pe listele PNL și proaspăt vicepreședinte al PLR al cărui președinte este Tăriceanu îl acuză pe Kluas Iohannis că nu a participat niciodată în ultimii 14ani...

Nu cred că originea germană îi va dăuna lui Klaus Iohannis

Nu cred că originea germană îi va dăuna lui Klaus Iohannis

Discuții pe tema originii și religiei unui candidat la președinția României nu au mai existat până acum, cel puțin de la nivelul unor personalități importante. Cititi si : BĂTĂLIA PENTRU...

Tufă de Veneţia: Victor Ponta si istoria bolsevismului

Tufă de Veneţia: Victor Ponta si istoria bolsevismului

Exista oameni care nu-si vad lungul nasului. Altfel spus, personaje care incurca mereu borcanele. Una e sa conduci pe post de co-pilot o masina de curse si alta sa dai...

Religia și etnia, vulnerabilități sau avantaje?

Religia și etnia, vulnerabilități sau avantaje?

„Evenimentul zilei” a întrebat mai mulți sociologi și analiști politici în ce măsură va conta, în această campanie pentru alegerea președintelui României, faptul că liderul PNL este etnic german, de...

Religia ar putea sa fie o problemă în confruntarea pentru Cotroceni

Religia ar putea sa fie o problemă în confruntarea pentru Cotroceni

Ștefureac: „Naționalitatea, mai importantă decât religia” Remus Ștefureac (INSCOP) a declarat pentru EVZ: „Naționalitatea este o variabilă mai importantă decât religia, așa apare în studiile INSCOP. Naționalitatea contează mai mult...

Cătălin Predoiu: „Nu religia domnului Iohannis e problema, ci mentalitatea înapoiată a lui Ponta. Arată cât de mic este la minte”

Cătălin Predoiu: „Nu religia domnului Iohannis e problema, ci mentalitatea înapoiată a lui Ponta. Arată cât de mic este la minte”

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a lansat un atac dur la adresa premierului Victor Ponta care s-a arătat, recent, „mândru” că este român ortodox, făcând astfel aluzie la etnia şi religia,...

Ponta, despre cererea liberalilor privindu-l pe Manda: Am impresia că i-a pus Băsescu să-mi ceară asta

Ponta, despre cererea liberalilor privindu-l pe Manda: Am impresia că i-a pus Băsescu să-mi ceară asta

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat vineri că este foarte posibil ca Traian Băsescu să le fi cerut liberalilor să-i solicite retragerea propunerii privind numirea deputatului Claudiu Manda în...