Gafele lui Iohannis îl distanțează, în sondaje, de Ponta
- Costin Iliescu
- 9 septembrie 2014, 00:00
Evoluția pre-campaniei pentru alegerile prezidențiale este surprinsă de cel mai recent sondaj INSCOP, care ne arată că Victor Ponta se distanțează față de principalul său contracandidat, Klaus Iohannis. Datele și tendințele acestei cercetări sunt confirmate și de un sondaj AVANGARDE.
Evoluția publică a candidatului ACL a fost marcată, în ultimele săptămâni, de o serie de gafe și scandaluri pe care Iohannis, care pare a îmbrățișa strategia tăcerii în relația cu presa, nu a reușit să le lămurească. Klaus Iohannis scade în sondaje cu fiecare gafă pe care o face. Candidatul ACL nu pare a fi în totalitate conectat la miza alegerilor prezidențiale. Astfel, în ultimele zile acesta a reușit să transmită public faptul că nu cunoaște câte articole are Constituția, refuzând totodată să spună ce prevede primul articol al legii fundamentale.
În paralel, Iohannis nu a reușit să facă lumină pe alte scandaluri legate de numele său, unul dintre cele mai importante fiind prezența sa la Grivco în toamna lui 2009. Pentru a compensa aceste sincope electorale, Iohannis a fost prezent în ultimele zile în teritoriu. Un popas electoral, care s-a dorit a fi cu o puternică încărcătură simbolică, a avut loc la Țebea, unde Iohannis și-a aranjat, flancat fiind de Mircea Moloț, baron local PNL de Hunedoara, o baie de mulțime. Chiar dacă public încearcă să transmită că este apropiat de oameni, datele celor mai recente sondaje INSCOP și AVANGARDE ne arată că oamenii nu sunt atât de apropiați de Iohannis. Candidatul ACL are o intenție de vot sub potențialul electoral al ACL, în contextul în care scorul cumulat al PNL și PDL din sondaje (puțin peste 30%, conform datelor AVANGARDE) nu este atins și de candidatul Iohannis (cu o intenție de vot de sub 30%).
Ponta și Tăriceanu vs. Iohannis, Udrea și Macovei – divizarea scenei electorale pe tema suspendării președintelui. Principalul subiect de politică internă a începutului de săptămână este propunerea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind posibila suspendare a președintelui Băsescu. Victor Ponta, președintele PSD, a declarat că în măsura în care președintele va încălca grav Constituția, varianta suspendării președintelui poate fi discutată în partidul pe care îl conduce.
Candidatul Ponta a declarat că orice zi în minus de mandat fără Băsescu este importantă, subliniind însă că „cel mai important este să nu avem un al treilea mandat Băsescu”, indicând în acest sens spre candidații Udrea, Macovei sau Iohannis drept continuatori ai politicilor președintelui Băsescu. De cealaltă parte, atât Iohannis, cât și Udrea sau Macovei au avut poziții publice prin care au condamnat ferm inițiativa lansată în spațiul public de Tăriceanu.