PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Rareş Bogdan dă cărţile pe faţă. „Noi vrem să ajungem la anticipate”

Rareş Bogdan dă cărţile pe faţă. „Noi vrem să ajungem la anticipate”

Varianta propusă de europarlamentarul liberal Rareş Bogdan, în cazul că primul guvern propus de PNL nu va obține votul de învestitură în Parlament, este să se ajungă la alegeri anticipate....

Jocuri de culise pentru noul Guvern! Mișcări de ultima oră. „Ponta face un joc ieftin”

Jocuri de culise pentru noul Guvern! Mișcări de ultima oră. „Ponta face un joc ieftin”

Cozmin Gușă susține că PNL va reuși să obțină învestirea noului Guvern dacă va atrage parlamentari PSD Potrivit consultantului politic Cozmin Gușă, formarea noului Guvern constă în racolarea de parlamentari...

Explozie întârziată! Iohannis și Orban se împiedică de dușmănia Tăriceanu - Băsescu

Explozie întârziată! Iohannis și Orban se împiedică de dușmănia Tăriceanu - Băsescu

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, luni seară, la Digi24, că este gata să susțină un guvern monocolor, PNL, cu anumite condiții. Afirmaţia a venit după ce s-a dus la...

Iarnă cu căldură mai ieftină pentru unii abonați. Cu cât scade gigacaloria

Iarnă cu căldură mai ieftină pentru unii abonați. Cu cât scade gigacaloria

Prețul subvenționat al gigacaloriei, în această iarnă, pentru abonații RADET Constanța scade, de la 275 de lei, la 250 de lei. Decizia a fost luată în ședința extraordinară a Consiliului...

PNL, tot mai aproape de Palatul Victoria. „O să susţinem un Guvern PNL”

PNL, tot mai aproape de Palatul Victoria. „O să susţinem un Guvern PNL”

Liderul grupului parlamentar al minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a declarat luni că toți cei 17 membri vor vota Guvernul PNL. „O să susţinem un Guvern PNL şi nu am pus...

Liberalii denunță frăția PSD cu infractorii

Liberalii denunță frăția PSD cu infractorii

Deputatul PNL Florin Roman acuză PSD că susține infracționalitatea și că-i apără pe violatori, criminali și tâlhari, respingând un proiect de lege prin care interzice autorilor infracțiunilor cu violență să...

Orban a stabilit componența Guvernului! Iohannis are pixul în mână

Orban a stabilit componența Guvernului! Iohannis are pixul în mână

Ludovic Orban mai așteaptă doar desemnarea oficială din partea șefului statului pentru funcția de prim-ministru. Liderul PNL are deja componența Guvernului, știe câte ministere vor fi și cu cine vrea...

Lovitură de teatru! Ponta anunță TRĂDAREA anului! Cine regizează „Alianța Imposibilă”

Lovitură de teatru! Ponta anunță TRĂDAREA anului! Cine regizează „Alianța Imposibilă”

Președintele Klaus Iohannis vrea un guvern liberal, dar ca să treacă de votul Parlamentului are nevoie de votul majorității. Cum ar fi dacă PNL va primi sprijinul PSD pentru învestitura...

Dăncilă, un ultim atac la Iohannis, înainte de plecarea din fruntea Guvernului

Dăncilă, un ultim atac la Iohannis, înainte de plecarea din fruntea Guvernului

Premierul Viorica Dăncilă a susţinut, luni, că preşedintele Klaus Iohannis se află în război cu Constituţia, cu legile, cu românii şi drepturile acestora. „Am citit în presă declaraţiile preşedintelui în...

BREAKING NEWS. Iohannis îl amână pe Orban. Când va anunța noul premier. Update

BREAKING NEWS. Iohannis îl amână pe Orban. Când va anunța noul premier. Update

Lovitură de teatru în prima parte a zilei: președintele Klaus Iohannis a anulat consultările cu partidele, programate pentru luni! Update 2:  Preşedintele PNL, Ludovic Orban, va participa marţi la consultările cu...

Rareş Bogdan a făcut un anunţ bombă la Timişoara. „Nu e bine să dănţuieşti şi să spui „Mihaela, dragostea mea”

Rareş Bogdan a făcut un anunţ bombă la Timişoara. „Nu e bine să dănţuieşti şi să spui „Mihaela, dragostea mea”

Europarlamentarul Rareş Bogdan, care este şi prim-vicepresedintele PNL a afirmat, duminică, la Timişoara, că după ce a picat Guvernul Dăncilă, preşedintele Iohannis a urcat în cotele de încredere ale românilor....

Klaus Iohannis, avertisment pentru PNL: „Nu subevaluați potențialul PSD”

Klaus Iohannis, avertisment pentru PNL: „Nu subevaluați potențialul PSD”

La întâlnirea de duminică de la Timișoara, Președintele Klaus Iohannis le-a atras atenția liberalilor că PSD este în continuare un adversar puternic și i-a rugat să nu greșească Klaus Iohannis...

Moțiunea de cenzură a dat naștere primul scandal în opoziție. Anunțul făcut de Băsescu

Moțiunea de cenzură a dat naștere primul scandal în opoziție. Anunțul făcut de Băsescu

Eurodeputatul Traian Băsescu susține că PMP dorește să intre la guvernare doar cu un premier propus de ei, dar că poate susţine guvernul pe chestiuni „punctuale”. PMP-ul nu participă la...

Cine sunt primele nume propuse de PNL pentru funcția de comisar european

Cine sunt primele nume propuse de PNL pentru funcția de comisar european

Doi dintre europarlamentarii liberali, Siegfried Mureșan și Adina Vălean, sunt luați în calcul de conducerea PNL pentru ocuparea funcției de comisar european ce revine României. Informația circulă neoficial, pe surse,...

A lăsat țara fără bani? Cum ar vrea PSD să dea o lovitură de proporții

A lăsat țara fără bani? Cum ar vrea PSD să dea o lovitură de proporții

Până să preia guvernarea, liberalii sunt cu ochii pe social-democrați și îi avertizează să nu facă nicio prostie în ultimele zile de „domnie”. Senatorul Florin Cîțu îi atrage atenția lui...

Declaraţii incendiare ale lui Orban la Braşov. „Vremea minciunii, a hoţiei a trecut.”

Declaraţii incendiare ale lui Orban la Braşov. „Vremea minciunii, a hoţiei a trecut.”

Președintele PNL, Ludovic Orban a afirmat, vineri, la Braşov, că este pregătit să-și asume răspunderea guvernării și să formeze un Guvern. „Această propagandă mincinoasă și subversivă lansată de PSD, că...

Lider PNL, despre Ludovic Orban: „Este, de departe, cel mai bun manager de partid”

Lider PNL, despre Ludovic Orban: „Este, de departe, cel mai bun manager de partid”

După reușita moțiunii de cenzură care a condus la căderea Guvernului Dăncilă, liderul PNL Cristi Barbu a făcut o analiză a evoluției liberalilor pe scena politică, în ultimii doi ani....

Șeful liberalilor, abandonat de toți! S-a întâmplat în centrul Capitalei

Șeful liberalilor, abandonat de toți! S-a întâmplat în centrul Capitalei

După ce s-a chinuit 4 luni să pună noua statuie a lui Ion I.C. Brătianu în Piața Universității, în ultimul moment și fără nicio explicație, Primăria Municipiului București a anulat,...

Culisele politicii! Dăncilă a picat, Iohannis a preluat puterea. Ce urmează

Culisele politicii! Dăncilă a picat, Iohannis a preluat puterea. Ce urmează

Președintele Klaus Iohannis a convocat partidele politice la consultări pentru desemnarea unui nou premier vineri începând cu ora 11.00. Președintele a anunțat că-și dorește să încheie rapid criza guvernamentală astfel...

Bomba anului pentru milioane de români! Pensiile și salariile după moțiune vor fi...

Bomba anului pentru milioane de români! Pensiile și salariile după moțiune vor fi...

Viitorul Guvern PNL anunță ce va întâmpla cu salariile și pensiile românilor. Se va face ordine în sistemul bugetar Vicepreședintele PNL, Virgil Guran a anunțat după ce moțiunea de cenzură...