Marian Vanghelie a fost condus ca o mireasă la aeroport, televiziunile difuzând live - pe praful ăsta de ştiri, de a ajuns cap de afiş protestul antipompe de pe Facebook, nu-i nicio mirare - plecarea lui "Goagăl" în America.
Aşa am aflat despre schimbul de experienţă vizat de Vanghelie. Las’ că primarul din Washington D. C. are doar vreo două săptămâni curate de mandat, dar ce se vor face locuitorii metropolei americane dacă şi Vince Gray va dori să se inspire din experienţa edilului de Ferentari?
Totuşi, mai degrabă se va vorbi despre "Marean" ca despre Columb (când a plecat spre America nu ştia unde merge, când a ajuns n-a ştiut peste ce a dat şi, toate astea, pe banii altora!) decât să fie vopsit asfaltul din jurul Casei Albe.
Recomandările noastre