Sute de oameni din Bihor au rămas desculți

Sute de oameni din Bihor au rămas desculți

O fabrică de pantofi din zona Aleşd, județul Bihor, își concediază muncitorii

330 dintre ei vor fi concediaţi. Fabrica de încălţăminte Melania a intrat în restructurare, astfel că va păstra doar 120 de angajaţi. Reprezentanţii Melania au depus deja notificări de concediere colectivă atât la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, cât şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor.

„Angajatorul motivează această măsură prin lipsa comenzilor. Rămân circa 120 de oameni, din 453. Problema este că în zonă nu există alt angajator care să-i preia. Piaţa muncii din Oradea absoarbe cu uşurinţă 300 de oameni, dar nu poţi obliga pe nimeni să facă naveta la 45 de kilometri. Ideal ar fi să avem un angajator care să-şi deschidă o unitate în zonă”, a declarat directorul AJOFM Bihor, Békési Csaba, citat de colegii de la ziarul Bihoreanul.

Primarul din Aleşd, Ioan Todoca, a confirmat că Melania are probleme din lipsă de comenzi. „În urmă cu zece ani, fabrica avea 1.200 de angajaţi. Oamenii au început să nu vină la lucru în perioada muncilor agricole, preferând aceste activităţi în loc să ia salariul minim. Apoi concurenţa, în special cea din China, a făcut să scadă comenzile. Dacă în urmă cu zece ani se primea o comandă de 300.000 de perechi, acum aceasta s-a redus la 20.000 de perechi, a declara Todoca.

În acest an, mai multe fabrici de încălţăminte şi confecţii din judeţul Bihor au întâmpinat probleme financiare, din lipsă de comenzi. În primăvară, trei astfel de firme s-au închis, inclusiv una din Tinăud, unde 120 de oameni, adică toţi angajaţii, au fost concediaţi. Celelalte două fabrici, ambele din Oradea, au dat afară, în total, 430 de muncitori.