Sute de foști polițiști riscă să rămână fără pensii, după verificările Corpului de Control al MAI
- Raluca Dan
- 14 august 2025, 21:41
Casa de Pensii. Sursa foto: INQUAM
Peste 700 de foști polițiști riscă să rămână fără pensii după ce Casa Sectorială de Pensii a MAI a inițiat în instanță anularea deciziilor de pensionare. Procesele au început să fie înregistrate la nivel național pe 17 iulie 2025.
Reprezentanții sindicatului polițiștilor „Diamantul” au precizat că, până în prezent, au fost deschise peste 700 de acțiuni care au ca obiect „contestarea deciziei de pensionare”. Casa de Pensii a MAI a luat această decizie după un raport al Corpului de Control al instituției, întocmit în martie, care a concluzionat că anumite decizii de pensionare au fost nelegale.
Interpretări diferite ale Ordonanței 163/2020
Problema pensionărilor din MAI a apărut odată cu Ordonanța 163/2020, care stabilea modul în care persoanele își pot cumpăra vechimea în muncă necesară pentru pensionare. În minister au existat două interpretări diferite.
Casa de Pensii Sectorială și Direcția Generală Management Resurse Umane au considerat că prevederile ordonanței se aplică și pensionării anticipate sau anticipate parțiale. Astfel, polițiștii puteau cumpăra vechimea necesară pentru a ieși mai devreme la pensie.
Direcția Generală Juridică și Direcția Financiară au avut o altă interpretare, susținând că polițiștii își pot cumpăra vechimea doar pentru pensionarea la limita de vârstă, pentru a îndeplini astfel condiția de vârstă necesară.
Problema, semnalată oficial în minister
În 2025, problema a fost semnalată oficial în minister. În martie, Corpul de Control al MAI a efectuat un control, iar raportul întocmit a concluzionat, pe baza unei argumentări tehnice detaliate și invocând decizii ale CCR și ÎCCJ din 2023, că interpretarea Casei de Pensii Sectoriale a fost greșită.
Conform documentului, între 2020 și 2024 aproape 30.000 de polițiști au ieșit la pensie. Dintre aceștia, 1.006 au avut stagii cumpărate, iar 757 s-au pensionat anticipat.

Militari. Sursa foto: Arhiva EVZ
„În cazul celor 757 decizii de pensie s-a stabilit că polițiști/militari au beneficiat de pensie de serviciu „anticipată parțială”, iar la momentul deschiderii dreptului de pensie aveau o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani, însă la stabilirea vechimii efective de minimum 20 ani a fost cumulat și stagiul de cotizare cumpărat în sistemul public pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă”, se arată în raportul Corpului de Control al MAI.
Raportul oferă și exemplul unui polițist care s-a pensionat înainte de vârsta standard, considerând că îndeplinește vechimea necesară. După recalcularea făcută de Casa de Pensii, s-a constatat că îi lipseau contribuțiile pentru trei luni, pe care acesta a decis să le plătească. În cazurile de pensionare anticipată, este vorba de câteva luni cumpărate pentru a respecta cerințele legale, limita admisă fiind de șase ani.
Raportul, trimis la Parchet
Un detaliu important este că toți cei 757 de polițiști și militari pensionați anticipat obținuseră o decizie din partea comisiilor medico-militare pentru trecerea în rezervă ca „inapt” sau „apt limitat”
„Astfel, polițiștii/militarii au fost trecuți în rezervă de drept („inapt”) ori la cerere în cazul personalului militar („apt limitat”), iar în temeiul art. 16 și art. 18 din Legea nr. 223/2015 au solicitat pensie de serviciu fie „pentru limită de vârstă”, fie „anticipată parțială”, în funcție de vechimea în serviciu și vechimea efectivă”, se mai arată în raport.
Din 28 martie 2024, militarii din MAI nu mai pot primi pensie de serviciu anticipată parțial pe baza încadrării „apt limitat”.
Corpul de Control al MAI consideră că drepturile de pensie ar fi trebuit acordate doar la împlinirea vârstei standard. Raportul a fost recomandat spre transmitere la Parchet, pentru a stabili dacă se poate deschide un dosar penal pentru neglijență în serviciu, precum și la Direcția Juridică și Casa de Pensii a MAI.
Reacția șefului Sindicatului Europol
Șeful Sindicatului Europol a afirmat că, dacă deciziile de pensionare vor fi anulate, cei vizați ar putea fi reîncadrați, însă mulți îndeplinesc deja condițiile de pensionare. El a precizat că nu este clară situația juridică a celor retrași în 2020, care ar putea fi chemați înapoi în 2027, când procesele s-ar putea încheia.
„Mai mult, vorbim de încasarea unor pensii. Ei nu au încasat pensiile ilegal, ci în baza unui act administrativ. Cineva ar putea spune, dați pensiile înapoi! Dar și colegii pot spune că dacă nu aveam pensie eram în activitate și munceam, cine este de vină pentru că nu ni s-a permis să muncim. Nu poți șterge 7 ani din viața unui om”, a mai spus șeful Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, pentru Fanatik.ro.