Susținere pentru teroriști. „Savanții Musulmani” cheamă la Jihad contra Israelului

Susținere pentru teroriști. „Savanții Musulmani” cheamă la Jihad contra Israelului jihad / Sursa foto: Prazis | Dreamstime.com

Susținere pentru teroriștii palestinieni. Uniunea Internațională a Savanților Musulmani cheamă la Jihad contra Israelului.

Uniunea Internațională a Savanților Musulmani, o organizație patronată și susținută financiar de Qatar, solicită sprijin pentru Hamas prin Jihad, autorii celui mai grav atac terorist din istorie asupra Israelului.

Teroriștii palestinieni care conduc Fâșia Gaza au ucis peste 1400 de civili nevinovați din Israel, printre care mulți copii, au violat și schingiuit femei fără apărare sau bătrâni și au luat câteva sute de ostatici.

„Savanții Musulmani”, fatwa prin care cheamă la Jihad contra Israelului

„Savanții Musulmani” susțin că este o obligație religioasă pentru musulmani să intervină pentru a ataca Israelul, care încearcă să distrugă organizația teroristă Hamas. Chemarea liderilor religioși musulmani este făcută către Egipt, Iordania, Siria, Liban și toate celelalte țări arabe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Uniunea Internațională a Savanților Musulmani (IUMS) și-a exprimat sprijinul pentru Hamas.

Pe 31 octombrie, a emis o fatwa prin care cere facțiunilor de rezistență palestiniene din Cisiordania și Israel, țările care se învecinează cu Israelul, inclusiv Egipt, Iordania, Siria și Liban, și toate celelalte țări arabe și musulmane să intervină militar pentru a ajuta Hamas împotriva Israelului.

Susținerea teroriștilor, „obligație religioasă”

Jihadul și susţinerea Palestinei reprezintă o obligație religioasă”, spun ei, mai ales când „cele patru milioane de militari arabi oficiali, pentru care aceste țări cheltuiesc 170 de miliarde de dolari anual, rămân închiși în barăci, armele sunt ruginite și echipamentele eșuează, în timp ce umma și lumea se prăbușesc”.

Această intervenție militară, asigură liderii religioși islamici, „ar realiza un echilibru internațional”.

Uniunea Internațională a Savanților Musulmani adaugă că legea islamică interzice să se păstreze tăcerea în legătură cu agresiunea israeliană.

Jihad și extremism islamist

În plus, acest lucru ar fi „o trădare a lui Allah, a trimisului Său și a credincioșilor, și unul dintre cele mai mari păcate înaintea ochii lui Allah Atotputernicul”, mai spus „Savanții Musulmani”.

IUMS, fondată în 2004 de extremistul șeic Yousuf Al-Qaradawi, este susținută, sponsorizată și finanțată de Qatar.

De ani de zile, el a promovat în mod constant discursul incitator, apelurile la jihad, antisemitismul și sentimentul anticreștin, informează Middle East Media Research Institute (MEMRI).

(Articol de J.M. Zuloaga în cotidianul spaniol La Razon,  Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)