Surpriză în trafic în prima zi de școală. Nu a fost aglomerație pe străzile din București

Surpriză în trafic în prima zi de școală. Nu a fost aglomerație pe străzile din București Sursa:observatornews.ro

Deși mulți șoferi se așteptau la aglomerație mare, multe bulevarde din București au fost libere. Există și explicații. Fie șoferii și-au lăsat mașinile acasă și au mers cu metroul, fie multe familii sunt încă în concendiu.

Toată lumea se aștepta ca traficul din București să fie unul de coșmar luni dimineață, mai ales că a fost prima zi din noul an școlar, iar elevii au participat la ceremoniile organizate de unitățile de învățământ.

Șoferii au avut însă parte de o surpriză. Traficul a fost cel mai liber din ultimii cinci ani dacă luăm în considerare prima zi de școală. S-a circulat și mult mai bine decât în urmă cu o săptămână, când încă era vacanță.

Bulevarde libere

Pasajul Unirii, care a fost redeschis după două luni şi jumătate de lucrări a ajutat puţin la fluidizarea traficului. La orele prânzului se circula foarte bine și nu au fost registrate anbuteiaje în trafic.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a circulat bine în București, chiar și la primele ore ale dimineţii pe majoritatea bulvardelor. Au fost însă și câteva excepții. Traficul a fost aglomerat Şoseaua Pantelimon sau Bulevardul Ştefan cel Mare, pe sensul de mers spre centrul oraşului.

Bulevardul Unirii a fost însă liber, iar circulația s-a desfășurat exact ca într-o zi de weekend. În plus,și autobuzele au fost pe jumătate goale în această dimineață.

Mai multe explicații

Există și explicații pentru această situație. Anul școlar a început mai devreme comparativ cu 2021, astfel că multe părinții sunt încă în vacanță alături de copii.

Pe de altă parte, mulți părinți au crezut că traficul va fi unul de coșmar și au ales să folosească metroul. În subteran a fost aglomerație astăzi între orele 8.00 și 10.00. O altă explicație este aceea că mulți elevi nu au participat la ceremoniile de deschidere ale noului an școlar.

Dacă în trafic totul a fost bine, în jurul școlilor a fost mare aglomerație. Cu greu părinții au putut găsi un loc de parcare. Unii au fost nevoiți să dea mai multe ture în jurul unităților de învățământ în căutarea lui loc, potrivit observatornews.ro.