Superman a rămas fără birou. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 21 august 2020, 02:22
Pare că grijile au trecut, sau te-ai obişnuit cu ele. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Încearcă să-i ignori pe cei care te provoacă, păstrează-ţi sângele rece!
21 august
Superman a rămas fără birou. HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR
Pe 21 august s-au născut Kenny Rogers, Count Basie, arhiducele Rudolf, Basil Konstantine Poledouris, Ilinca Tomoroveanu, Jean Constantin, Paul Călinescu, Toma Caragiu, Constanţa Dogeanu, Eugen Frunză.
În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Tadeu, Vasa, Donat, Romul, Silvan şi Venust. Nimic în ”Kalendar”.
O menţiune specială despre marele artist Toma Caragiu, pe care-l pomenim astăzi! Nu ştiu de ce, dar mereu mi-l amintesc, mereu şi mereu, jucând în "Threepenny Opera" în regia celebrului Liviu Ciulei, alături de Margareta Pâslaru, Clody Bertola, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalaga, George Maruţă şi alţii, pe care nu mi-i amintesc acum. Am văzut piesa lui Brecht, musicalul, de unsprezece ori! De fiecare dată era altceva, altă şotie, altă interpretare, alte insinuări politice. Actorii erau, la acea vreme, dizidenţii de serviciu, care duceau vorba, de pe scenă în sală, cu multe înţelesuri... sau, aveau voie?
"Rechinul poartă dinţii, drept în faţă, de temut..." Cu tot respectul, nu mai sunt în ziua de astăzi actori de talia lui Tomiţă! Oare există pe undeva înregistrarea ”Operei de Trei Parale”?
Dar nu despre actori şi teatru vreau să vă povestesc astăzi ci despre film. Despre Superman.