Șumudică, răspuns tranșant pentru Niculae: „Da, ți-am luat banii!”

Șumudică, răspuns tranșant pentru Niculae: „Da, ți-am luat banii!”

Tehnicianul s-a simțit jignit după declarația patronului Astrei, în privința antrenorilor care s-au perindat pe la Giurgiu, iar acum „Șumi” a ținut să-i transmită un mesaj clar miliardarului.

Cu Marius Șumudică la timonă, Astra Giurgiu a reușit să obțină titlul de campioană și să cucerească și o Supercupă a României. Într-un final, „Șumi” a ales să se despartă de dunăreni, deși performanțele sale cu lotul de atunci al „alb-negrilor” puseseră Giurgiu pe harta fotbalului european.

Din cauza neînțelegerilor financiare cu patronul Astrei, Ioan Niculae, tehnicianul a ales să lucreze în Turcia, la Kayserispor, iar acum îi încântă pe saudiții de la Al-Shabab. După victoria Astrei din prima etapă a Ligii 1 Betano, cu FCSB (scor 1-0), Ioan Niculae a oferit o declarație care l-a deranjat pe fostul său angajat. „Anii trecuți am tot căutat jucători promițători, de valoare. Cred că în sfârșit am găsit și un antrenor foarte bun”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu e ușor să lucrezi la Astra”

Astfel, miliardarul l-a înțepat și Edi Iordănescu, plecat, de asemenea, cu scandal de la Giurgiu. Deși nu a pierdut niciun meci în acest sezon cu Astra, antrenorul Marius Măldărșanu a fost înlocuit cu „Gigi” Mulțescu. Acest lucru a fost anticipat de Șumudică, iar miercuri i-a transmis un mesaj dur miliardarului Ioan Niculae. „Cu toată stima pentru Măldărășanu, dar știam ce va fi cu el până la urmă. Nu este ușor să lucrezi la Astra, știu foarte bine ce înseamnă Astra. Astra a avut cei mai buni antrenori din țară, Edi Iordănescu și Marius Șumudică, antrenori pe care îi recomandă rezultatele. Domnul Nicolae a avut unul dintre cei mai buni antrenori, iar Astra, cu Șumudică, a produs peste 15 milioane de euro, și nu cred că altă echipă, în afară de FCSB, a mai reușit asta. Sincer, m-a deranjat când a spus că Astra și-a găsit antrenorul... Domnule Nicolae, ți-am luat banii, cei 300.000 de euro, pentru că am meritat, pentru că am luat campionatul, te-am calificat în primăvara europeană și ai ieșit din grupe și nu cred că vei mai face asta vreodată. Nu cred că sunt OK acele declarații, când ai spus că ți-ai găsit antrenorul...”, a tunat „Șumi”, potrivit Digi Sport.