Şumudică, declaraţii fără perdea: „I-am zis că-i dau un pumn de iese prin banca de rezerve! Eu nu mă prostituez”

Şumudică, declaraţii fără perdea: „I-am zis că-i dau un pumn de iese prin banca de rezerve! Eu nu mă prostituez”

După ce în urmă cu câteva zile Gazeta Sporturilor a dezvăluit faptul că Gigi Becali hotărăşte schimbările la Steaua în timpul partidelor, Marius Şumudică a reacţionat vehement.

Tehnicianul Concordiei Chiajna vorbit despre acest lucru la Dolce Sport şi a mărturisit că o singură dată în cariera sa un patron a încercat să intervină peste schimbările sale din timpul unui meci.

 "Acceptam eu vreodată să-mi facă mie cineva echipa? Putea să-mi dea şi milioane de euro pe lună că n-avea nici o şansă! Un singur patron, căruia prefer să nu-i dau numele a încercat să facă aşa ceva. A sunat pe bancă ca să-mi spună ce schimbări să fac. Era un conducător şi i-am zis că dacă mai deschide o singură dată telefonul îi dau un pumn de iese prin banca de rezerve! Puteţi să-i spuneţi orice lui Şumudică, că e nebun, că e descreierat, dar niciodată în viaţa mea nu o să mă prostituez ca antrenor!", a spus Şumudică.