Summit Sibiu. Declarație comună Juncker, Tusk și Iohannis: „Unii politicieni care nu-și doresc stat de drept în România”

Summit Sibiu. Declarație comună Juncker, Tusk și Iohannis: „Unii politicieni care nu-și doresc stat de drept în România”

La finalul Summitului de la Sibiu, unde au fost prezenți 27 de lideri ai UE, președintele Klaus Iohannis, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk au susținut o conferință de presă.

Cei trei lideri au vorbit despre importanța temei statului de drept și independența justiției.

„România merită o atenție mai mare, ceea ce vom face în următoarele săptămâni. (...) Respectarea statului de drept e o chestiune în vigoare și azi, Timmermans se ocupă de asta”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„A fost evident că statul de drept va fi în centrul atenției noastre. Nu poate exista Europa fără stat de drept. Aceasta e chintesența Europei ca entitate politică. Dacă ești gata să aperi ideea statului de drept, atunci poți să fii optimist. Putem vorbi de o tendință periculoasă la nivel global. Există tendința unor guverne de a afecta sistemul judiciar”, a completat președintele Consiliului European, Donald Tusk.

La rândul său, Klaus Iohannis a declarat că românii își doresc stat de drept, dar sunt unii politicieni români care nu își doresc.

„Românii își doresc stat de drept, avem și unii politicieni care nu-și doresc stat de drept în România”,a declarat Klaus Iohannis.

Donald Tusk a spus că s-a îndrăgostit de România.

„Aș dori să-i mulțumesc președintelui Iohannis pentru organizarea și găzduirea Summitului de la Sibiu. În ianuarie (la evenimentul care a marcat preluarea președinției Consiliului UE de către România) am vorbit din suflet despre România. Ați organizat un Summit excepțional”. Pe de altă parte, Donald Tusk a dat și un mesaj politic legat de ce se va întâmpla după alegerile europarlamentare de la nivelul întregului bloc comunitar. „Statele membre vor să apere modul în care se dezvoltă Uniunea. După alegerile europarlamentare voi convoca o întâlnire cu cei 28 de lideri pentru a începe procesul de nominalizare. Vom respecta regulile din tratate.Intenția mea este să nominalizez viitorul președinte al Consiliului European”

 

Sursa foto: presidency.ro