Suma impresionantă primită de Messi după câştigarea „Balonului de Aur”. Starul argentinian a stabilit un nou record

Suma impresionantă primită de Messi după câştigarea „Balonului de Aur”. Starul argentinian a stabilit un nou record Sursa foto: Arhiva EVZ

Leo Messi, în vârstă de 36 de ani, a câștigat Balonul de Aur 2023. Pe lângă numeroasele reacții din spațiul public a apărut și suma pe care ar urma să o încaseze starul argentinian.

Din această vară, Messi s-a transferat în MLS, la Inter Miami. Cu toate acestea, chiar dacă nu mai este într-un campionat de top, argentinianul a reușit să câștige Balonul de Aur. Au fost luate în considerare performanțele acestuia din sezonul 2022/2023, atunci când a fost la PSG.

Leo Messi a primit al optulea Balon de Aur din carieră în cadrul galei organizate la Theatre du Chatelet din Paris

Campion mondial cu Argentina, Leo Messi a reușit să obțină al optulea Balon din Aur din carieră. Această performanță reprezintă un adevărat record, fiind primul fotbalist care ajunge la acest număr. Argentinianul a devenit primul fotbalist care nu joacă într-un campionat european și primește Balonul de Aur.

Pe locul secund s-a clasat Erling Haaland, iar podiumul a fost încheiat de Kylian Mbappe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă titlul de cel mai bun fotbalist al planetei, Leo Messi va câştiga bonusuri importante. Chiar dacă are un contract consistent cu Inter Miami, Messi va primi şi mai mulţi bani datorită ultimei performanțe.

Leo Messi, câștigător al Balonului de Aur 2023

Câţi bani primește argentinianul pentru câştigarea „Balonului de Aur”

În contractul cu Inter Miami, argentinianul are stipulat şi un bonus pentru câştigarea premiului acordat de France Football. În plus, sponsorul tehnic Adidas îi va oferi un alt bonus, ducând suma totală la peste 6 milioane de dolari.

Pentru clubul din Statele Unite, performanța lui Leo Messi îi aduce un plus de imagine. Este primul club non-european care dă câştigătorul “Balonului de Aur”, iar Messi va fi recompensat pentru acest titlu.

Acesta avea clauze legate de câştigarea acestui premiu atât la PSG, cât şi la Barcelona. În 2021, când a fost legitimat la francezi, argentinianul avea să câştige al şaptelea “Balon de Aur”. Atunci a mai încasat aproximativ 5,8 milioane de euro.

În 2019, când a câştigat al cincilea “Balon de Aur”, Barcelona i-a oferit un bonus de 5,5 milioane de euro.