Suma fabuloasă încasată în câteva zile de marile agenţii de turism din România

Suma fabuloasă încasată în câteva zile de marile agenţii de turism din România

Agenţiile de turism care au participat la ediţia de toamnă a Târgul de Turism zilele trecute au raportat sume colosale din vacanţele vândute în această perioadă.

Christian Tour a vândut vacanţe de peste trei milioane de euro. Din cele aproape 6.800 de persoane care și-au cumpărat pachete turistice în perioada 15 – 18 noiembrie, circa 80% și-au achiziţionat sejururi pentru vara viitoare în destinaţii precum Grecia, Turcia, Egipt, Bulgaria, Tunisia și Spania.

La rândul său, Paralela 45 a anunţat că vânzările s-au ridicat la 1,5 milioane de euro. Cele mai căutate destinaţii au fost până acum Turcia, Grecia, Spania, Italia, Cipru, cu avionul, pachetele de vacanţă având o reducere de până la 50%, circuitele la Moscova, în Iordania, Israel, Tunisia, Maroc, Egipt, India, Africa de Sud, New York, dar și litoralul românesc. De asemenea, Karpaten Turism a vândut circuite de peste 1 milion de euro în cadrul Târgului de Turism al României, cu 40% mai mult decât la ediţia din toamnă a anului trecut.

Peste 80% din vacanţele vândute au fost circuitele și croazierele, atât în Europa, cât și în destinaţii exotice, în topul destinaţiilor preferate de turiștii români fiind: Maroc, India, Cappadocia, Israel, Thailanda, Spania, Țările Scandinave și Africa de Sud.

 

Ne puteți urmări și pe Google News