Portughezul este recompensat regește pentru tot ceea ce publică pe Instagram. Ronaldo primește 874.361 de euro pentru fiecare postare pe celebra reţea de socializare, unde are cei mai mulţi urmăritori, 176 de milioane.

Pe locul secund în această ierarhie se clasează fotbalistul brazilian Neymar (PSG), care primește aproape 650.000 de euro pe postare, în vreme ce Lionel Messi (FC Barcelona) ocupă locul trei, cu 581.061 de euro.

Pe locul 4 la acest capitol se situează legendarul fotbalist David Beckham, care, deși este retras de ceva vreme din fotbal, primește 320.121 de euro de postare.

Cristiano Ronaldo e al treilea din lume ca sumă primită pentru fiecare postare. E depăşit doar de Kylie Jenner (personalitate de televiziune americană, femeie de afaceri, antreprenor, model și personalitate social media), care este recompesantă cu 1.135.426 de euro, şi de cântăreața Ariana Grande (893,273 de euro).

Te-ar putea interesa și: