SUMA ASTRONOMICA scoasă din ţară şi LEGĂTURA dintre AUR şi DEFĂIMAREA ROMÂNIEI
- Daniel Teodoreanu
- 27 august 2016, 09:50
În spaţiul mediatic românesc a fost lansat un zvon care are rolul de a pune România într-o situaţie foarte delicată faţă de partenerii internaţionali.
Pentru a lămuri situaţia a fost nevoie de intervenţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a explicat vineri seara, la Alba Iulia, că discuţiile care induc neîncredere cu privire la existenţa rezervei de aur a Băncii Naţionale, reprezintă o defăimare a ţării.
”Nu cred că avem o problemă cu defăimarea Băncii Naţionale. Dacă se induce neîncredere, de exemplu, în rezerva internaţională sau în rezerva de aur a României, nu este vorba numai de defăimarea Băncii Naţionale. Este vorba despre defăimarea României, în toate discuţiile acestea, care nu-şi au rostul. Am să vă punctez pe exemplul cu aurul. Noi, în fiecare lună, prezentăm publicului, din ţară şi din străinătate, rezerva. Aceasta e transparenţă totală. Spunem cât este, dăm comunicat pe care îl preia toată presa română. Datele privind rezerva sunt auditate de firmelele cu cea mai mare credibilitate, pe plan internaţional. Dacă apare cineva, un neica nimeni, care spune că a dispărut rezeva de aur, asta înseamnă că e defăimată Banca Naţională sau că e defăimată România? Nu trebuie decât ca acel cineva să ia raportul anual şi să vadă”, a declarat oficialul BNR.
Isărescu a mai oferit o informaţie inedită şi despre rezerva ţării: ”Şi pentru că multă lume consideră că e ceva necurat aici, Banca Naţională ţine aurul la Londra, păi aurul este parte din rezerva noastră internaţională. E rezervă internaţională. Nu e rezervă internă. Toată rezerva internaţională a unei ţări se ţine în exterior, că de aceea se numeşte rezervă internaţională. Dolarii, cei 32 de miliarde de euro, echivalentul a a 37 de miliarde de dolari, nu îi ţinem în ţară. Dacă i-am ţine în ţară, nu ar avea absolut nicio valoare. Nu ar asigura stabilitate. Îi ţinem în conturi în străinătate, aşa se ţine.”