SUFLET DE EROU IV, în garnizoana Brăila. Spectacol de excepție la 157 de ani de la înființarea armei Geniu

SUFLET DE EROU IV, în garnizoana Brăila. Spectacol de excepție la 157 de ani de la înființarea armei Geniu

La 157 de ani de la înființarea armei Geniu, veteranii care au luptat în Teatrele de Operații din Afganistan, Irak sau Bosnia, reuniți în Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) au pregătit Spectacolul caritabil „SUFLET DE EROU- IV”, care face parte din campania desfășurată pentru construirea primului centru de recuperare și refacere din România, absolut necesar pentru militarii veterani care au rămas cu sechele pentru tot restul vieții. Spectacolul va avea loc pe 27 mai 2016, în cadrul manifestărilor organizate de garnizoana Brăila, în perioada 14 – 31 mai, de cinstire a veteranilor participanti la misiuni în Teatrele de Operații, din arma geniu.

Anul acesta, se împlinesc 157 de ani de la înființarea armei Geniu, un moment aniversar sărbătorit printr-o serie de manifestări dedicate eroilor și veteranilor acestei arme.

Într-un comunicat transmis de  Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) aflăm că, în perioada 14 – 31 mai 2016, garnizoana Brăila va organiza și desfășura activitățide cinstire a veteranilor participanti la misiuni în Teatrele de Operații, din arma geniu, semn de recunoștință pentru veteranii armei care au murit luptând pentru libertate, credință, întregirea neamului și care au pus, prin jertfa lor, patria mai presus decât propria existență.

La marcarea Zilei armei Geniului, demers inițiat de Brigada 10 Geniu „Dunărea de jos”,  în colaborare cu Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD), prin sucursala Brăila, și reprezentanți ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu“ - filiala Brăila, în  colaborare Primăriei Municipiului Brăila va avea loc spectacolul caritabil „SUFLET DE EROU IV”. Spectacolul face parte din campania desfășurată de AMVVD pentru construirea primului centru de recuperare și refacere din România, absolut necesar pentru militarii veterani care au rămas cu sechele pentru tot restul vieții, al cărui scop este recuperarea fizică și pshihică a militarilor veterani și a militarilor răniți în Teatrele de Operații din afara țării, precum Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest.

Spectacolul caritabil „SUFLET DE EROU- IV” va avea loc pe 27 mai 2016, ora 18.30, pe faleza Dunării, la scena de pe Esplanada, lângă centrul administrativ al orașului Brăila și va fi susținut de echipa de majorete și ansamblul de dansuri grecești „Pandora”ale Cercului militar Brăila, muzica militară a garnizoanei Brăila, grupul folcloric „Pandelașul” al Casei de cultură a municipiului Brăila, RODICA CREȚU – ETNO TV și colaboratorii săi (GORE BELANSCHI, NICOLETA ȘI ȘTEFAN MIRIUTĂ, BRĂDUȚA ȘI NINEL STÂNGACIU)  dar spectatorii vor avea parte și de alte surprize.

Organizatori: Garnizoana Brăila; Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir” (AMVVD)  Primăria Municipiului Brăila.