Să stai la taclale cu Mircea Dinescu face cât un festival de poezie. Sau de artă culinară. Sau de incursiune în istorie. Oricum, n-ai cum să nu te simţi bine. L-am găsit pe poetul gurmand şi moşier, cum altfel, decât la cârciuma sa de pe strada Şepcari, din Centrul Istoric, botezată cioranian „Lacrimi şi Sfinţi”. Şi îi cam curgeau ochii artistului în bucătăria locandei, de la ceapa prăjită care sfârâia, la foc iute în tingirile de cupru. „Proprietarul de poduri” tocmai trudea cu un linguroi de lemn prin burta unei ştiuci măricele, aşa, la vreo patru kile. Îi scotea icrele cu o grijă de ginecolog. Mulţumit, la final, exclamă: „Fă, bă poză! Sunt primele icre de ştiucă pă anu’ ăsta!”.

EVZ: A durat aproape două săptămâni până neam întâlnit. Ba eraţi în Bucureşti, dar vă grăbeaţi, ba la Cetate, cu treburi domestice. Mi-aţi spus că, citez: „Nu-mi fac planuri. Trăiesc după bunul meu plac. Sunt un om liber!”. Nu e obositor?

– Mircea Dinescu: Lipsa de libertate este şi mai obositoare. Am întânit, cu ani mulţi în urmă, un scriitor sovietic care mi-a zis: „Anii trec foarte repede, în schimb clipele trec foarte greu!”.

– Cum se împacă poezia cu chifteluţele de gâscă, zacusca cu legume de Maglavit şi raţa pe varză călită?

– Mircea Dinescu:Caragiale a avut trei restaurante. Unul, Gambrinus, aici, în Bucureşti, altul la Buzău şi încă unul. Şi, nu i-a mers! Cre’ că era un gurmand, da’ nu şi un bucătar… Ceea ce la mine merge! Între poezie şi bucătărie mirosul, care le împacă foarte bine. Sper căţi aminteşti de chefurile lui Eminescu din bojdeuca lui Creangă. Seraficul şi romanticul Mihai Eminescu era un mare gurmand, iar Veronica Micle nu i-a gătit nicodată, nimic! Creangă, în schimb, şi-a luat nevastă gospodină… Poezia există nu doar pe hârtie, ci şi în silueta unei femei de pe stradă şi a unei gâşte la cuptor.

– Sunteţi cam singurul poet moşier din ţară, în momentul ăsta. E rentabilă afacerea de la Cetate? Aveţi chiar şi un festival de film cu accente gastronomice pentru oaspeţii plătitori.

– Mircea Dinescu: Moşier m-a poreclit Ion Iliescu, pe timpul când scriam pamflete contra lui. Dar trebuie să spun că io nu sunt lupta de clasă pe care vroia Iliescu s-o dezlînţuie împotriva mea. Asta pentru că cei 40 de angajaţi ai mei de la cramă şi de la Cetate sunt în relaţii mai bune cu mine decât cu fostul preşedinte. Nu văd în mine un exploatator ci, adesea, un tovarăş. De pahar…

„Să nu uităm că Trump şi-a tras nevastă din Europa de Est!”

– Unii spun că artiştii creează mai bine pe burta goală şi când suferă. Mai ţine, azi, povestea asta?

– Mircea Dinescu:E o teorie falsă pentru că dacă sărăcia ar produce poezie, România ar avea acum vreo cinci milioane de poeţi. Fără şomeri! Pe de altă parte nici suferinţa nu produce genii, pentru că altfel spitalele de ofticoşi din ţară ar fi pline de „Tomaşi Meni” români!



– Marii şahişti se retrag din competiţiile importante la vârste relativ mici, 35-40 de ani. Până atunci dau cam tot ce pot. Sportivii, cu rare excepţii, se retrag tot devreme. La poeţi şi prozatori există limită de vârstă? Eminescu a murit la 39 de ani. Goethe a publicat prima carte la aceeaşi vârstă. Dacă Goethe ar fi murit la anii lui Eminescu, n-ar fi existat Goethe…

– Mircea Dinescu:Hai să-l amintim aici şi pe Rimbaud care şi-a terminat opera când Eminescu abia se apuca de scris. E adevărat că, în tinereţe, poezia îţi bate singură la uşă şi, uneori, dă năvală peste tine. La bătrâneţe, baţi tu la uşa ei şi vezi că abia se întredeschide…

– În America a venit la putere Trump. La noi, PSDul. Ne bagă în seamă Donald? Se bagă prea mult în seamă Dragnea?


FOTO; O pâine la ţest are lirica ei



– Mircea Dinescu: Trump e un biet copilaş faţă de PSD care, de aproape 30 de ani, conduce România! Iar Dragnea e o fecioară nevinovată faţă de Iliescu. Asta deşi, dacă l-aş asemui cu ceva, l-aş compara cu vulpea deşertului. Nu cu generalul, ci cu animalul! Şi să nu uităm că Donald şi-a tras nevastă din Europa de Est.

– Iohannis vrea un referendum pe tema amnistiei şi graţierii. Dragnea vrea şi el două plebiscituri. Unul pe tema ridicării imunităţii tuturor demnitarilor şi altul pe cea a familiei formată dintre un bărbat şi o femeie. Avem nevoie de votul popular pentru aceste trei teme de dezbatere? Să le luăm pe rând…

– Mircea Dinescu: Am impresia că prima frază spusă de Iohannis despre referendum este dacă am fi de acord cu lupta împotriva corupţiei. E ca şi cum ai întreba calul dacă vrea să mănânce ovăz. Am descoperit că, în ultima vreme, Iohannis are o dublură. E unul care dimineaţa ia la palme Guvernul şi altul care vine seara şi ceartă palatul Victoria. Altfel, mi se pare ridicol să faci un referendum în care să mă obligi pe mine să mă însor cu cine vrea Dragnea. În Orient, te poţi căsători şi cu o ţestoasă.

„Aproape toate televiziunile practică «violul în grup»”

– Cum vine asta cu softuri de depistare a plagiatelor? E nevoie de aşa ceva? Nu se vede din Cosmos dacă cineva a copiat din altcineva? Suntem o ţară de plagiatori sau aşa e peste tot?

– Mircea Dinescu: Suntem o ţară de „doctori” care, mai degrabă, ar fi trebuit să fie pacienţi. Asta dacă ne gândim că marea majoritate a acestora, lăsaţi singuri într-o cameră cu un manual de Limba Română, ar fi schingiuiţi îngrozitor de gramatică! Pe ăştia, dacă i-ai închide într-o bibliotecă, ai auzi numai urlete!


FOTO; Focul mocneşte în sufl etul fi ecăruia. La Dinescu arde. În felul său



– La ce vă uitaţi la TV? Aveţi un post sau o emisiune favorită?

– Mircea Dinescu:Nu mă uit nici măcar la emisiunile mele! Pentru că aproape toate televiziunile ar putea fi încadrate, lejer, la „viol în grup”.

– „Politică şi delicateţuri”, emisiunea dvs. de pe TVR cum merge, ce rating are? Vă iese ceva din asta sau e doar un promo pentru „Lacrimi şi Sfinţi”, cârciumioara pe care o patronaţi? Apropo, cum merge afacerea? Ce noutăţi aveţi în meniu?

– Mircea Dinescu: TVR nu-mi dă niciun ban. În schimb am un contract cu Selgros care e destul de generos. Am atins, însă, un rating, la reluare, de 3.2! Are un miracol, da’ după Telejurnal şi Sport, vin io! Cât despre noutăţi culinare, azi fac o ştiucă la cuptor umplută cu ea însăşi şi un rasol de ştiucă cu maioneză şi castraveciori acri. Aşa cum mi-ai zis că face tac’tu!

– Merita Bob Dylan premiul Nobel pentru literatură? Cum e poezia lui? E mai bună ca muzica sa?

– Mircea Dinescu: La Bob Dylan nu numai cuvintele, ci şi muzica au un conţinut ridicat de poezie. Merita din plin pentru că milioane de oameni care nu s-au obosit să citească carte au rămas uimiţi de poezia cântecelor sale.

Drama lui Cărtărescu e că nu uită că e scriitor

– În altă ordine de idei, ar mai înseamna, azi, Premiul Herder ceva? L-aţi câştigat şi dumneavoastră, dar şi Arghezi, Blandiana, Zaharia Stancu, Nichita Stănescu sau Constantin Noica.

– Premiul Herder era destinat autorilor valoroşi din ţările esteuropene. N-a r fi rău ca Europa de Est să stea mai atentă asupra propriilor valori. Premiul consta, atunci când l-am luat eu, în 20.000 de mărci. Cu banii ăia am cumpărat două combine agricole din Germania şi şase tractoare noi de la răposata uzină braşoveană. O poezie…


FOTO; Suferinţa nu produce genii, e de părere poetul gurmand



– Dar premiul Uniunii Scriitorilor? Apropo, entitatea aceasta cum vi se pare? Nu e cam desuetă?

– Şi între cele două Războaie Mondiale exista o asociaţie a scriitorilor, în care poeţii şi prozatorii fără succes la marele public puteau să supravieţuiască. Aici e o chestie opţională… Poţi să fii lup singuratic sau să trăieşti în haită. Mă gândesc, acum, că Ion Barbu nu l-a văzut niciodată la faţă pe Bacovia. Dar au rămas prieteni în posteritate.

– Cărtărescu e cel mai bine vândut scriitor român. E unul dintre puţinii, dacă nu singurul, care se întreţine exclusiv din ceea ce scrie. E atât de bun sau e umflat de trenduri?

– Ştii care-i drama lui Cărtărescu? Că el nu uită nici când scrie că e scriitor! Există un acvariu unde literaţii se simt bine cu ei înşişi. dDar dacă verşi conţinutul acelui acvariu în Marea Neagră cu siguranţă că va creşte numărul de guvizi şi, nicidecum, al rechinilor!

Un pas mic pentru poet, dar uriaş pentru poezia românească

Această poezie, publicată înainte de 1989, este la fel de actuală şi astăzi. Poate, tocmai de aceasta, dar nu numai, poetul Mircea Dinescu, un bun cultural în viaţă, a păşit dincolo de graniţa contemporaneităţii şi a intrat în posteritatea culturală românească:

Oraş cu pânze

În orăşelul azvârlit pe câmp
vântul cu pălăria lui de paie,
uşor isteric, îmbătat de ploaie
fluieră la femei şi joacă tâmp.

Aici ca-ntr-o conservă de beton
ne naştem toţi sub zodia furnicii,
zei ambulanţi ne vând formula fricii
şi mulgem blânda vacă de neon.

Aici norii târâţi la frizerii
sunt tunşi şi îmbrăcaţi în uniforme
aici piatra bolnavă de reforme
comandă pentru noi culoarea gri.

Aici, fiindcă eu singur sunt nebun,
la pânze şi catarg lucrez tot anul,
căci pe oraş voi răscoli oceanul
să-l schimb pe trei baloturi de tutun.

Te-ar putea interesa și: