Suedia este țara membră UE care a primit cel mai mare număr de imigranți raportat la populație. Rezultatul este un dezastru social.

Reproducem mai jos un articol al Paulinei Neuding, redactor șef al publicației online suedeze Kvartal, preluat de Politico.

Suedia se poate să fie cunoscută pentru muzica sa pop, magazinele IKEA și generozitatea ajutoarelor sociale. Dar este tot mai mult asociată și cu numărul din ce în ce mai mare de recruți ai Statului Islamic și de atacuri cu bombe și grenade.

Ceva mai devreme anul acesta, într-o perioadă de două săptămâni, în Suedia au avut loc cinci explozii. Ceva banal: suedezii s-au obișnuit cu titlurile despre crimele violente, intimidarea martorilor și execuțiile bandelor înarmate.

Într-o țară multă vreme renumită pentru siguranța sa, alegătorii au bifat „lege și ordine” ca fiind cea mai mare problemă națională, înaintea alegerilor generale din septembrie.

Totuși, subiectul crimelor și infracțiunilor, ca și dezbaterea pe marginea acestei probleme, în societatea suedeză orientată spre consens, sunt adevărate tabu-uri.

Pentru a înțelege crima organizată în Suedia este important de știut că această țară a beneficiat de pe urma declinului violenței criminale în Occident, mai cu seamă a violenței spontane și a crimelor făcute pe fondul consumului de alcool.

Scăderea globală a omuciderilor a fost totuși mult mai mică în Suedia decât în țările vecine.

Crimele cu arme de foc ale bandelor organizate, astăzi în principal un fenomen caracteristic societății paralele formate de imigranți, au crescut de la 4 pe an, la începutul anilor 1990, la circa 40 pe an astăzi.

Din această cauză, Suedia s-a transformat dintr-o țară cu criminalitate scăzută într-una în care rata omuciderilor este sensibil mai mare decât media occidentală.

Tulburările de stradă cu incendieri de mașini, atacuri asupra cetățenilor care intervin și chiar răzmerițe sunt un fenomen recurent.

În Suedia, împușcăturile au devenit atât de banale încât nu mai țin prima pagină, în afara cazurilor în care sunt spectaculoase sau se soldează cu morți.

Știrile despre atacuri sunt repede înlocuite cu știri despre evenimente sportive și despre vedete, astfel că cititorii au devenit insensibili la violență.

Cu o generație în urmă, atacurile cu bombe împotriva poliției și violențele de stradă erau evenimente extrem de rare. Astăzi, a citi despre asemenea incidente face parte din viața de zi cu zi.

Creșterea nivelurilor de violență nu a trecut neobservată de vecinii scandinavi ai Suediei. Norvegienii folosesc în mod curent expresia „condiții suedeze” pentru a vorbi despre crime și tulburări de stradă. Perpectiva Danemarcei a fost exprimată de fostul președinte al NATO și premier danez Anders Fogh Rasmussen, care, într-un interviu la televiziunea suedeză, a afirmat: „Văd adesea Suedia ca pe un exemplu despre cum nu trebuie procedat.”

Drept răspuns, guvernul suedez a lansat o campanie internațională pentru „imaginea Suediei”, minimalizând creșterea criminalității.

Cu ocazia vizitei sale la Casa Albă în martie, premierul Suediei Stefan Löfven a recunoscut că țara sa are probleme cu infracționalitatea, în special cu împușcăturile, dar a negat existența zonelor „no-go” (unde legea nu mai poate fi aplicată – n.r.).

Ministrul suedez al Educației, Gustav Fridolin, a călătorit în Ungaria săptămâna trecută repetând același mesaj.

Dar realitatea de acasă este diferită: șeful sindicatului paramedicilor „Ambulansörbundet”, Gordon Grattidge, și predecesorul său, Henrik Johansson, mi-au spus recent într-un interviu că anumite zone sunt categoric „no-go” pentru șoferii de ambulanțe.

Suedezii nu sunt înclinați spre manifestații grandioase de mândrie națională, dar ideea de „Model Suedez” – pe care țara trebuie să-l predea lumii – este o parte vitală a imaginii naționale proprii.

Deoarece criminalitatea este intrinsec legată de eșecul Suediei de a-i integra pe imigranți, creșterea violenței este un subiect sensibil. Când guvernul suedez și opoziția vorbesc despre Suedia ca despre o „superputere umanitară”, pentru că a deschis granițele la mai mulți imigranți pe cap de locuitor decât orice altă țară din UE, chiar sunt convinși că au dreptate. Acest lucru a provocat o serie de gesturi grotești.

În martie trecut, ministrul Pieței Muncii, Ylva Johansson, a apărut la BBC unde a susținut că numărul cazurilor de violuri raportate și al cazurilor de hărțuiri sexuale „scade și scade și scade”. Adevărul este tocmai pe dos, lucru recunoscut după o vreme de Johansson însăși, care a prezentat scuze.

La fel, într-un articol pentru Washington Post, fostul prim-ministru Carl Bildt a descris țara sa ca fiind „o poveste de succes”. Nu a intrat în detalii despre crima organizată. După atacurile repetate la adresa instituțiilor evreiești – inclusiv atacul cu bombe incendiare al sinagogii din Gotteborg – Bildt a apelat la aceeași publicație pentru a lămuri că anti-semitismul nu este o problemă gravă în Suedia.

„Din punct de vedere istoric, în Suedia catolicii au fost cei percepuți ca o amenințare ce trebuie combătută și restrânsă”, a scris Bildt, fără să pară conștient că legile pe care le cita li se aplică și evreilor. Căsătoriile mixte au fost ilegale iar ostilitatea se baza pe ideea că evreii sunt o rasă inferioară.

Încercarea lui Bildt de a relativiza anti-semitismul actual cu argumente istorice bizare și incorecte arată cât de iritat reacționează elitele suedeze la titlurile negative despre țara lor.

Un alt exemplu spectaculos este un site guvernamental despre „Realități despre imigrație, integrare și criminalitate în Suedia”, care dorește să demonteze miturile despre țară. O „afirmație falsă” citată de guvern este că „Nu cu mult timp în urmă, Suedia a fost scena primului atac terorist”.

Este surprinzător, deoarece jihadistul uzbek Rakhmat Akilov a pledat vinovat după ce camionul pe care îl conducea a ucis cinci persoane la Stockholm în aprilie trecut, iar teroristul jurase supunere Statului Islamic înainte de atac.

Akilov, al cărui proces se află în derulare, a repetat cu mândrie că sprijină ISIS și a declarat că motivul acțiunii sale a fost să omoare cetățeni suedezi. El avea și contacte dovedite cu jihadiști internaționali.

Scuza guvernului pentru negarea atacului terorist din Suedia este că nici un grup islamic nu și-a asumat responsabilitatea atentatului.

Dată fiind importanța acordată acum combaterii „fake news”, falsificarea de către guvern a faptelor pare de-a dreptul iresponsabilă.

Uneori este nevoie de cineva din afară pentru a vedea lucrurile în pserpectiva lor reală. Un articol recent al lui Bojan Pancevski în London Sunday Times a pus reflectorul pe imigrație și criminalitatea cu violență. Articolul a provocat un scandal în Suedia și a fost văzut ca o parte a motivelor pentru care ministerele de Externe britanic și canadian au emis o avertizare de călătorie în țara scandinavă, vorbind despre crime și explozii. „Sună ca și cum ar fi vorba de violențe scăpate de sub control”, a declarat Stefan Sinteus, șeful poliției din Malmö.

Acestuia nu i se pare câtuși de puțin evident că atât avertizarea de călătorie cât și articolul ar putea reflecta aceeași realitate. La urma urmei, cu numai câteva zile în urmă, o secție de poliție din Malmö a fost ținta unui atac cu grenadă. Mai devreme în această lună, o mașină de poliție din Malmö a fost distrusă într-o explozie.

Se poate ca oficialii să se fi resemnat cu situația. Dar într-o țară europeană occidentală pe timp de pace este rezonabil să consideri că, date fiind asemenea niveluri de violență, situația a scăpat de sub control.