Măsurile luate de guvern, cel puțin până acum, au fost mai degrabă vagi. Oamenilor li s-a cerut să lucreze de acasă, dacă este posibil, iar persoanele peste 70 de ani au fost instruite să nu iasă din locuințe. Mai mult, vizitele la casele de bătrăni au fost interzise, notează Daily Mail

Singurele demersuri clare pe care le-a făcut coaliția progresistă condusă de social-democrați au fost închiderea universităților și a colegiilor de învățământ superior, precum și ordinul dat restaurantelor și barurilor de a servi clienții doar la mese și nu la bar, astfel încât să nu existe un contact fizic.

Există, de asemenea, ordine privind interzicerea adunărilor publice. Limita a fost stabilită la 50 de persoane, semnificativ mai generoasă decât în alte țări europene. Cât îi privește pe elevii suedezi sub 16 ani, aceștia  merg încă la școală.

Pe hârtie, Suedia pare să supraviețuiască acestui virus. De exemplu, a raportat primul său deces legat de coronavirus pe 11 martie – moment în care în Marea Britanie erau 8 victime, iar  în Italia 800.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE