Suceveanul care și-a ucis soția, mamă a șapte copii, trimis în judecată

Suceveanul care și-a ucis soția, mamă a șapte copii, trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava l-a trimis în judecată pe Petre Dumitriu, bărbatul care, în luna decembrie a anului trecut, și-a lovit soția până a murit

Procurorii spun că Florina și Petre Dumitriu, din satul Giurgeşti,  comuna Vultureşti, erau căsătoriți și aveau împreună trei copii minori, iar din relaţii anterioare femeia mai avea încă patru copii. Din cercetări a rezultat că, de mai mulţi ani, cei doi soţi obişnuiau să consume cantităţi mari de băuturi alcoolice, iar pe acest fond relaţiile dintre ei s-au deteriorat şi îşi neglijau gospodăria şi copiii.

De asemenea, pe fondul stării de ebrietate, între cei doi au avut loc nenumărate altercaţii verbale, precum şi incidente violente, parte dintre ele fiind aduse şi la cunoştinţa lucrătorilor de Poliţie, demersuri în urma cărora au fost declanşate anchete penale, fără ca vreuna dintre părţi să schimbe ceva în comportament, arată sursa citată.

Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 4 decembrie a anului trecut, în jurul orei 19,00, în timp ce Petre Dumitriu era la muncă, nevasta lui a observat în curtea gospodăriei sale un bărbat pe care l-a întrebat dacă o primeşte în casa lui pentru câteva zile, deoarece a fost din nou agresată de către soţul ei.

Florina Dumitriu s-a deplasat la locuinţa bărbatului (martor în dosar), au consumat băuturi alcoolice, iar apoi s-au culcat. În acea seară, susțin procurorii, Petre Dumitriu a constatat că soţia sa nu este acasă, s-a ocupat de copii, după care s-a culcat, convins că femeia este în compania unui alt bărbat, iar a doua zi a plecat să o caute, găsind-o în casa martorului, ascunsă sub un pat.

Bărbatul a început să o lovească pe soţia sa, actele de violenţă durând aproximativ 10-15 minute, fără ca martorul să intervină de teamă să nu fie şi el bătut spun procurorii.

"Apoi inculpatul a solicitat martorului F. M. să îl ajute să o ducă pe victimă spre locuinţa comună, acesta a acceptat, a luat un cearceaf, amândoi au pus victima în cearceaf şi au dus-o prin târâre spre locuinţa inculpatului. În timpul acestor manevre martorul şi-a dat seama că victima a încetat din viaţă, astfel că l-a lăsat pe inculpat în drum cu victima, iar el s-a deplasat la un magazin mixt din apropiere relatând persoanelor aflate acolo faptul că victima D. F. a murit. Cadavrul victimei a fost lăsat chiar în mijlocul drumului, la o distanţă de circa 5 metri de intrarea în locuinţa comună", se precizează în comunicatul Parchetului.

Medicul legist a constatat că moartea victimei a fost una violentă, cauzată de insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă leziunilor meningo-cerebrale produse printr-un traumatism cranio-cerebral în cadrul unui politraumatism care s-a putut produce prin loviri cu sau de corpuri dure. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Suceava.

Ne puteți urmări și pe Google News