În Congresul american a fost găsit un acord între democraţi şi republicani pentru a vota un nou plan de ajutorare a economiei, care era în negociere din vară, a anunţat şeful republican al Senatului, Mitch McConnell.

Planul de urgență ajunge la 900 de miliarde

„Putem în sfârşit spune ceea ce naţiunea noastră are nevoie să audă de mult timp. Mai mult ajutor economic este pe drum. Cei patru lideri ai Senatului şi Camerei (Reprezentanţilor) au finalizat un acord”, a declarat el în faţa Senatului, confirmând că planul de urgenţă se va ridica la aproape 900 de miliarde de dolari. Mai rămâne însă de finalizat textul acestui acord şi de evitat obstacolele de ultim moment, a afirmat Mitch McConnell.

Steny Hoyer, şeful majorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor a precizat că votul va avea loc, luni, în plenul celor două camere. Pe de altă parte, Congresul a decis să prelungească pentru o perioadă de 24 de ore legea pe termen scurt care permite finanţarea administraţiei federale. Este vorba despre o măsură destinată să evite un shutdown, în contextul în care bugetul pentru 2021 urmează să fie votat, conform Agerpres.

Sunt mari tensiuni între cele două părți. Cine e responsabil pentru blocarea negocierilor

„În timp ce cetăţenii noştri continuă să lupte împotriva coronavirusului în cursul acestui sezon de sărbători, ei nu se vor lupta singuri”, a comentat Mitch McConnell, exprimându-şi regretul că acest acord nu a fost încheiat în urmă cu câteva luni. Pe de altă parte, cele două părţi politice se acuză reciproc de mai multe luni legat de responsabilitatea blocării negocierilor legate de acest al doilea plan.

Primul, care ajunge la o valoare colosală de 2.200 de miliarde de dolari, a fost votat de urgenţă la sfârşitul luni martie a acestui, într-un moment foarte delicat, în care pandemia de coronavirus își arătase colții și în Statele Unite ale Americii (SUA).