“Efortul a fost semnificativ, iar eu cred că este cazul ca acum să putem spune destul de clar că rușii au fost cei care s-au angajat într-o asemenea activitate”, a declarat Pompeo într-un interviu din emisiunea găzduită de Mark Levin (The Mark Levin Show, emisiune radiodifuzată de peste 150 de posturi de radio și de canalul SIRIUS XM Patriot, n. red.)

Departamentul pe care îl conduce se află pe lista tot mai lungă a birourilor federale care au fost atacate în ultima vreme.

Până acum, administrația s-a abținut să atribuie cuiva asemenea operațiuni, iar președintele Trump, care s-a arătat de multă vreme sceptic în privința implicării Rusiei în alegerile din 2016, nu a discutat public această problemă.

Afirmațiile lui Pompeo survin într-un moment când birourile guvernului și companiile afectate se căznesc să afle care a fost scopul acestor intervenții, cum le-au operat rușii astfel încât, luni de zile, ei să nu poată fi detectați și cum ar putea fi prevenite pe viitor asemenea operațiuni.

Intruziunile în activitatea birourilor federale au fost dezvăluite pentru prima dată la sfârșitul săptămânii trecute și, cu fiecare zi, s-au descoperit tot mai multe birouri care fuseseră atacate astfel. În afara Departamentului de Stat, pe listă se mai află Trezoreria (echivalentul unui minister de finanțe, n. red.), Departamentul pentru Securitate Națională, Departamentul Energiei și cel al Comerțului, precum și o serie de Institute Naționale de Sănătate.

Pompeo a declarat că, având în vedere că investigațiile sunt în curs de desfășurare, nu poate spune mai mult despre aceste operațiuni de piraterie.

“Dar este suficient să spunem că a fost nevoie de eforturi serioase ca să se poată folosi un software aparținând unei terțe părți și să poți introduce un cod în sistemele guvernului SUA și, din câte se constată acum, în sistemele unor companii private, precum și în companii și guverne din întreaga lume”, i-a mărturisit el lui Levin, gazda acestui talk-show.

Pompeo nu a precizat care sector din guvernul rus a susținut această campanie, dar, în plan privat, oficialii americani au afirmat că, în opinia lor, ar fi vorba despre serviciul de informații externe, SVR, succesorul fostului KGB.

Moscova a negat orice implicare.

În perioada 2014 -2015, SVR a lansat o amplă campanie de spionaj care a vizat, printre altele, rețelele cu mesaje email de interes public din Departamentul de Stat, de la Statul Major Interarme al Pentagonului și de la Casa Albă. Michael Daniel, cel care a coordonat departamentul informatic al Casei Albe pe vremea lui Obama, a declarat că, oricât de îngrijorătoare ar fi fost, Administrația Obama a văzut în asta o clasică operațiune de spionaj, de felul celor pe care statele și le inițiază reciproc. El a mai spus că oficialii nu erau la curent cu miile de victime din sectorul privat și din alte țări.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE