SUA dă un nou avertisment Ungariei: dacă veți continua astfel, riscăm să nu mai cooperăm în calitate de aliați

SUA dă un nou avertisment Ungariei: dacă veți continua astfel, riscăm să nu mai cooperăm în calitate de aliați

Un oficial de rang înalt de la ambasada americană din Budapesta a avertizat că, dacă nivelul corupției din Ungaria rămâne neschimbat, atunci cooperarea cu Statele Unite ca aliați riscă să devină imposibilă, scrie portalul portofolio.hu

Avertismentul a fost lansat de Andre Goodfriend, însărcinat cu afaceri la ambasada SUA din Ungaria, la doar câteva zile după ce același diplomat a dezvăluit că un număr de oficiali unguri se află pe o listă neagră a persoanelor cu interdicție de acces în SUA din cauza suspiciunilor de corupție.

„Dacă acest trend de dezvoltare a corupției continuă, atunci putem ajunge la un nicel în care SUA nu mai pot coopera cu Ungaria ca aliați”, a declarat acesta într-o întâlnire cu presa. „Nu este o glumă, nu este 1 aprilie”, a replicat acesta purtătorului de cuvânt al Fidesz, partidul de guvernământ de la Budapesta, care evocase posibilitatea unei glume.

Întrebat de ce tocmai acum SUA au luat această măsură fermă, Goodfriend a răspuns că autoritățile americane monitorizează Ungaria de ceva vreme și că au constatat o agravare a situației interne. Ungaria a pornit de la un nivel ridicat de transparență și valori comune cu SUA, dar evoluțiile recente au devenit îngrijorătoare, adăugat diplomatul.

El a mai precizat că este vorba de șase persoane aflate pe lista neagră, oficiali și oameni de afaceri conectați la guvernul ungar, fără a dezvălui nume.

Presa ungară menționează că o companie americană producătoare de ulei s-ar fi plâns diplomaților americani de corupția din sistem, mai ales fraudele din domeniul TVA care se ridică la zeci de miliarde de forinți și care afectează competitivitatea din sectorul alimentar.

Site-ul Portofolio mai scrie că nici măcar premierul Viktor Orban nu a reușit să afle numele celor șase unguri aflați pe lista neagră a Departamentului american de Stat.