inteligență artificială / sursa foto: dreamstime.comPotrivit unui studiu realizat de RoCoach și Novel Research, aproape o treime dintre români (36%) consideră că impactul Inteligenței Artificiale (AI) va depinde de politicile guvernamentale, 24,7% cred că aceste tehnologii pot ajuta la reducerea diferențelor sociale și economice, în timp ce 23,4% se tem că vor adânci inegalitățile și vor favoriza un grup restrâns de persoane care controlează sau înțeleg foarte bine domeniul.
Diferențe de percepție asupra inteligenței artificiale
România se numără printre țările cu cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană, iar opiniile legate de Inteligența Artificială evidențiază lipsa unui consens și riscul unei fragmentări tot mai profunde într-o societate aflată în plină tranziție digitală.
Percepțiile variază în funcție de educație, vârstă și mediul de rezidență. Un procent de 33% dintre persoanele cu studii superioare cred că AI poate reduce inegalitățile, dacă este sprijinită prin politici publice eficiente în educație, fiscalitate și incluziune socială.
În mediul rural, 30,4% dintre respondenți consideră că AI ar putea duce la excludere și marginalizare, față de 18% în mediul urban. Diferențele sunt și mai evidente între generații: tinerii sub 35 de ani au mai multă încredere în AI decât persoanele peste 50 de ani.
„Aceste diferenţe nu sunt doar statistici - AI-ul riscă să devină un nou criteriu de separare între cei care au acces la educaţie, resurse şi oportunităţi şi cei care rămân în urmă. Discuţia despre AI este, de fapt, o discuţie despre viitorul societăţii noastre şi despre cât de pregătiţi suntem să gestionăm transformările pe care le aduce”, a declarat fondatorul RoCoach, Mihai Stănescu.

Inteligență artificială. Sursa foto: Pixabay
Acces la tehnologie trebuie să fie egal, susțin românii
În acest context, politicile publice pot orienta evoluția spre incluziune sau spre polarizare. Potrivit studiului, 56,4% dintre români cred că autoritățile ar trebui să introducă mecanisme clare de reglementare și control pentru utilizarea AI, iar aproape 48% consideră că guvernul trebuie să asigure acces egal la tehnologie și instruire digitală. De asemenea, 41% văd ca prioritate elaborarea unei strategii naționale de educație digitală.
Percepția generală este că, fără intervenții sistemice, beneficiile AI ar putea deveni privilegii rezervate unei minorități, în loc să sprijine majoritatea.
Tinerii, îngrijorați de inteligența artificială
Studiul relevă și o tensiune între entuziasmul față de inovație și nesiguranța legată de efectele concrete. Doar 32% dintre participanți se declară pregătiți pentru schimbările aduse de AI, în timp ce peste 54% se tem că anumite profesii vor dispărea complet.
Temerile legate de AI sunt mai puternice în rândul tinerilor, care se așteaptă să fie cei mai expuși efectelor. Peste 62% dintre respondenți cred că această categorie de vârstă va fi cel mai afectată, iar o treime spun că nu se simt pregătiți profesional pentru schimbările ce urmează.