Strigătul disperat al unui judecător: „Partidul mânuitorilor de cătușe” vine din „pepiniera de cadre securiste și comuniste”

Tragedia de la Caracal s-a preschimbat într-o veritabilă radiografie a stării existente în justiție și a stârnit nenumărate reacții în spațiul public. O asemenea reacție a venit din partea Adrianei Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș.

Adriana Stoicescu a postat pe rețelele de socializare o analiză extrem de dură a sitiației din justiție. Press Alert prezintă, pe larg, opiniile judecătoarei. ,,Mizeria care ne inundă azi e cea care colcăie, pe sub o crustă fragilă numită «vocație europeană», de 30 de ani. Moștenirea comunistă e mai vie ca oricând, dar noi ne minunăm aflând, vezi Doamne doar acum, că toată țara asta funcționează pe avarie”, și-a început judecătorul mesajul.

„Cei care ne conduc spre viitorul luminos și european, de aproape 30 de ani, provin din pepiniera de cadre securiste și comuniste. Acesta este și va fi filonul de aur al politicii românești. Cum nu a avut nevoie de punctul 8 al Proclamației de la Timișoara, nemuritorului popor român nu îi rămâne decât să facă în continuare ceea ce face de 2.000 de ani: să stea îngenunchiat. Nostalgia după bici, delațiune și lene plătită regește, după promovarea exclusivă pe cumetrie și mită, arată că democrația e prea complicată pentru noi. Politicieni de toate culorile, uniți în cuget și simțiri doar de foamea de bani și putere, depășesc azi orice limită a bunului simț, insultându-ne tuturor inteligența. Ne-am obișnuit să îi vedem facând din moarte o afacere profitabilă.

Dar să vii să proslăvești ilegalitățile și mizeria vizibile din Cosmos, doar ca să a îți asiguri viitorul politic, este mult prea mult. Cocoțați pe mese sau cadavre, aruncându-și zoaie în cap, se folosesc de orice le vine la îndemână pentru a minți, în favoarea lor.” De asemenea judecătoarea consideră că modificările recente din sistem sunt de rău augur: ,,Când veți aștepta 20 de ani soluționarea unui dosar de partaj, să vă aminitiți că politicienii și protejații lor v-au spus că nu avem nevoie de răspunderea magistraților, pentru că îi stresăm. Când veți fi tratați cu dispreț și scârbă, când vă veți uita uimiți într-o hotărâre judecătorească care vă încredințează un copil care nu e al dvs, să vă amintiți că papagali cârâitori, obișnuiti al birourilor politicienilor, dar care ciripesc non stop despre independență și principii, dormind cu pozele zeițelor sub pernă, v-au spus că nu e nevoie de inspecția judiciară, pentru că întinează zeii-magistrați. Când veți fi omorâți în casă, cu un procuror la poartă, stând cu ochii pe ceas pentru a le da polițiștilor startul percheziției, să vă aminitiți că SIIJ este cel mai mare rău ce li se poate întâmpla magistraților abuzivi și de aceea trebuie desființată”, consideră Adriana Stoicescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Au înființat structuri mega și super specializate, cu oameni plătiți regește, ca să finalizeze un dosar pe an; Au cheltuit milioane de euro, prostindu-vă că veti avea spitale și autostrăzi, oferind la schimb o jalnica piesă de teatru, în care cei ca ei au devenit eroi intangibili, iar cei ca noi candidați ideali la a fi «săltați»; Au creat magistratul de rit nou, fără mamă și fără tată, așteptând recunoștinta vesnică a societății prostite și îmbatate cu apă rece, oferind în schimb dispreț, slabă pregătire, dezinteres. Azi, îi vedem în toată splendoarea: aroganți, abuzivi, convinși că sunt deasupra legii și că nimeni și nimic nu îi poate atinge. Când voi sau cei dragi vouă vor infunda pușcăria, grație unui denunț al unui condamnat uitat prin Jilava și al mărturiei unui om inventat, judecați fiind de un judecător pitit sub birou, șantajat de procurorul de ședință, să vă amintiți că i-ați crezut pe toți cei care vă mint azi cu nerușinare.

Politicienii români nu au nevoie de doctrine sau ideologii, de dezbateri televizate, nici măcar de 8 clase. Ei au partidul mânuitorilor de cătușe care le asigură puterea, fiind calea, adevărul și viața. Și nu se vor opri până când judecătorii incomozi nu vor avea gurile pecetluite, devenind simple păpuși mânuite de aceiași veșnici păpușari. Asta vreți?” a întrebat judecătoarea Adriana Stoicescu la finalul postării sale.