Străinilor li s-au prezentat adevăratele produse tradiționale din bucătăria românească. „100 DE NEGUSTORI CU STRAIE ȘI GUSTURI ROMÂNESTI”

Străinilor li s-au prezentat adevăratele produse tradiționale din bucătăria românească. „100 DE NEGUSTORI CU STRAIE ȘI GUSTURI ROMÂNESTI”

O formulă inedită, interesantă, surprinzătoare, a fost ambalajul unei adevărate operațiuni de promovare a produselor românești cu mare potențial la export. Un spectacol atipic, ce a purtat audiența prin istoria exporturilor noastre, împletită cu o prezentare a tradițiilor autentice de iarnă, s-a derulat în Sala oglinzilor din Muzeul Național de Artă.

Invitații au avut posibilitatea să vadă, dar să și guste și să evalueze personal, produsele românesti care urmează linia tradițională, autentică a unor preparate alimentare cu puternică amprentă autohtonă. Alături le-au fost vinurile noastre renumite.

Ambasadori, reprezentați comerciali străini acreditați în țara noastră, membri ai guvernului cu atribuții în domeniul colaborărilor internaționale, au fost ținta acestei prezentări deosebite. Beneficiarii direcți ai acestei acțiuni atrăgătoare și interesante, organizată de către Departamentul de Comerț Exterior, condus de către doamna secretar de stat Mihaela Voicilă, din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, au fost întreprinzătorii români care produc mărfuri pe baza rețetelor autentice, românesti.

 

Ne puteți urmări și pe Google News