Evenimentul Zilei > Politica > STENOGRAMELE ședinței de guvern despre amendamentul privind dezvăluirile din dosare | VIDEO
STENOGRAMELE ședinței de guvern despre amendamentul privind dezvăluirile din dosare | VIDEO

STENOGRAMELE ședinței de guvern despre amendamentul privind dezvăluirile din dosare | VIDEO

Guvernul a desecretizat stenogramele din timpul ședinței din 29 octomrbrie, în care s-a discutat amendamentul propus de senatorul Șerban Nicolae, potrivit căruia trebuie introdusă pedeapsa cu închisoarea de la șase luni la trei ani pentru orice cetățean care dezvăluie informații care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauză penală aflată în curs de cercetare.

Astăzi, Guvernul a anunţat că a desecretizat o parte din stenograma respectivei ședințe:

” (…) Dl. Victor-Viorel Ponta: Puncte de vedere. Domnule ministru Nicolicea?
Dl. Eugen Nicolicea: (…) Pozițiile 10-18 sunt nefavorabile în forma prezentată.
(…) Dl. Victor-Viorel Ponta: Bine, ……, dacă nu sunt observații, aprobate”, se arată în stenograme.

Joia trecută, guvernul a comunicat că actul normativ a primit inițial aviz favorabil, după care, câteva ore mai târziu, a modificat informarea de presă, anunțând că proiectul a primit „Aviz nefavorabil în forma prezentată”. Reprezentanții Executivului au motivat apariția acestei inadvertențe printr-o „eroare tehnică” .