Stelian Ion a mai spus că, la începutul lunii iulie, va veni şi punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia pe SIIJ.

”Astăzi Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie ar fi trebuit să fie deja istorie. SIIJ-ul, aşa cum am spus, are zilele numărate, pentru că la începutul lunii iulie vom primi şi avizul din partea Comisiei de la Veneţia, care eu nu am emoţii personal că va fi un aviz în care se va merge pe aceeaşi linie, Comisia de la Veneţia a criticat de la bun început înfiinţarea acestei Secţii speciale şi nu am aşteptarea să aibă o altă opinie.

Imediat după ce vom avea acest aviz din partea Comisiei de la Veneţia, adică la începutul lunii iulie, am propus o sesiune extraordinară a Parlamentului, a Senatului, pentru a vota în cameră decizională – deci, nu mai avem de trecut prin mai multe etape; deja legea a fost votată în Cameră, urmează votul final în Senat. Desfiinţarea Secţiei speciale se va întâmpla, asta e o certitudine. Faptul că nu s-a realizat până acum este un lucru care nu ne dă motive de bucurie, însă această secţie, în această perioadă de vacanţă parlamentară, eu cred că ar trebui desfiinţată”, a spus el, duminică, la Digi 24.

În opinia lui Stelian Ion, felul cum va fi adoptată legea de desfiinţare a SIIJ va fi un semnal şi pentru modul în care vor decurge dezbaterile pe legile Justiţiei.

”Nu era o chestiune pe care să mi-o doresc neapărat, aceasta de a avea semnale suplimentare din partea Comisiei de la Veneţia pe acest subiect al desfiinţării SIIJ, pentru că aşa cum spuneam deja s-a exprimat Comisia de la Veneţia, dar în momentul în care au fost anumite amendamente în Camera Deputaţilor şi au existat comentarii în spaţiul public din partea unor magistraţi, din partea societăţii civile, am considerat că este foarte important să primim acest aviz şi să vedem ce părere au şi alţii din exterior”, a menţionat ministrul.

”DNA-ul avea activitate şi în privinţa magistraţilor”

Stelian Ion a făcut referire la discuţiile din coaliţie pe subiectul desfiinţării SIIJ.

”Au existat din partea unor colegi de coaliţie anumite îndoieli. Eu personal am insistat şi am fost prezent la toate discuţiile pe Secţia specială încercând să-i conving pe colegi că aceasta este varianta cea mai corectă, de revenire la situaţia dinainte de înfiinţarea secţiei, care a fost o situaţie în care lucrurile funcţionau, aveam urmăriri, aveam anchete pe toate domeniile, pe partea de corupţie DNA-ul avea activitate şi în privinţa magistraţilor.

Ce se întâmplă acum e total inacceptabil.E foarte limpede că varianta cea mai bună este aceea care este consemnată în programul de guvernare: desfiinţarea SIIJ, refacerea competenţei DNA pe porţiunea, evident, care interesează corupţia, dosarele care nu ţin de acest fenomen al corupţiei, spre exemplu, cele care ţin de criminalitate organizată să meargă către DIICOT şi alte dosare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte şi aceasta ar fi soluţia cea mai potrivită”, a mai spus el.

Ministrul a adăugat că nu agreează ideea susţinută de UDMR în cazul SIIJ.

”Dumnealor spun că ar trebui ca toate dosarele acestea să fie instrumentate de o secţie din cadrul Parchetului General, SIIJ-ul este în prezent o secţie în cadrul Parchetului General. Dacă mutăm dosarele dintr-o parte în alta nu vom putea avea aşteptări că lucrurile vor fi radical diferite”, a subliniat Stelian Ion.