Calendar Ortodox, 17 noiembrie. Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, făcător de minuni

Calendar Ortodox, 17 noiembrie. Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, făcător de minuniSursa foto: Arhiva EVZ

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește astăzi, 17 noiembrie, pe Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni.

 

Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul s-a născut într-o familie păgâna din Nicsar (în Turcia de azi). A trăit în vremea împăratului Aurelian (270-275). Studiază retorică, latină și dreptul în orașul natal. Ajunge ucenicul lui Origen. Se convertește la creștinism, iar la botez își schimbă numele din Teodor în Grigorie.

După moartea tatălui său, când Grigorie avea 14 ani, creşterea lui a rămas în grija mamei, care l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei. În Alexandria, Grigorie şi fratele său, Atinodor, au fost, timp de trei ani, ucenicii lui Origen (185-254). Tot aici, Grigorie a învăţat medicina.

După ce s-a convertit la creştinism şi s-a botezat, s-a retras într-un loc pustiu. Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit episcop al Neocezareei. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Deciu (250-253), Sfântul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă.

Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, înzestrat cu darul facerii de minuni

Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele de Taumaturgul.

După ce a fost hirotonit episcop a convertit la creștinism pe toți locuitorii din Neocezareea. De menționat că înainte de ridicarea lui în funcția de episcop în acel loc existau doar 17 creștini.

Îi sunt atribuite următoarele lucrări: Cuvânt de mulțumire către Origen sau Panegiric, Simbolul de credință, Despre nepătimirea și pătimirea lui Dumnezeu, adresată lui Teopomp și Epistolă canonică.

Nu se cunoaște cu exactitate anul în care a murit (270 sau 271), însă, pe patul de moarte a spus: „Slavă lui Dumnezeu că numai 17 creștini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâția necredincioși rămân, câți credincioși am aflat întâi!“.

Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul. Troparul

Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câştigat. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, că să nu adormim în moarte cu păcate.

Condacul Sfântului Ierarh Grigorie Taumaturgul

Luând lucrarea multor minuni, cu semne înfricoşătoare pe demoni i-ai îngrozit şi bolile oamenilor ai alungat, Preaînţelepte Grigorie. Şi făcător de minuni eşți numit, din fapte luându-ţi numele.

Tot astăzi, Biserica face pomenirea:

– Sfântului Cuvios și Mărturisitor Lazăr Zugravul; – Sfântului Cuvios Zaharia Ciobotarul și a lui Ioan; – Sfântului Cuvios Longhin; – Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; – Sfântului Cuvios Iustin; – Sfântului Cuvios Ghenadie.

Sursa: CrestinOrtodox.ro