„Stejarii” atacă o performanță unică la Mondiale

„Stejarii” atacă o performanță unică la Mondiale

După succesul contra Canadei (17-15), România va încerca mâine să repete figura în ultimul meci din Grupa D, cu Italia. În cazul unei noi victorii, „tricolorii” sunt calificați direct la turneul final ce va avea loc peste patru ani, în Japonia

Când a urcat în avionul de Anglia, pentru a lua parte la a opta participare a unei Cupe Mondiale, naționala României de rugby a plecat cu două obiective: victoria în jocurile cu reprezent a t ive l e Canadei și Italiei. Realiști, „stejarii” nu ar fi putut obține maximum în fața „coloșilor” grupei, Franța și Irlanda, câștigătoare a Six Nation în acest an. Chiar dacă au pierdut categoric în aceste prime două întâlniri la Cupa Mondială, 11-38 și 10- 44, rugbyștii români au avut parte de antrenamente pe măsură, în primele lor dispute de la turneul final din Anglia și Țara Galilor.

Au curs lacrimi de englezi pentru „stejari”

A urmat întâlnirea cu naționala Canadei, de la Leicester, a treia partidă a României din Grupa D. Dacă în prima repriză părea că totul s-a sfârșit pentru „stejari”, în actul secund s-a întâmplat miracolul din sportul cu balonul oval. În ultimele 20 de minute, atunci când nordamericanii conduceau cu 15- 0, naționala României a înregistrat cea mai spectacloasă revenire din istoria Cupei Mondiale, scor 17-15. A fost sărbătoare în tribunele arenei din Leicester. „Nu mă pricep la rugby, dar am văzut englezi care plângeau de bucurie pentru România”, a declarat fosta campioană olimpică la gimnastică Andreea Răducan, prezentă în tribună la meciul echipei naţionale împotriva Canadei. Astfel, obiectivul „stejarilor” a fost îndeplinit pe jumătate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă, important este că nu vom primi „lingura de lemn” a grupei. „Onoarea” revenindu-le canadienilor.

Pentru a reuși pe deplin la turneul final din Anglia și Țara Galilor, selecționata noastră mai are de trecut peste un singur obstacol.

În ultima partidă a grupei, România va întâlni, mâine, reprezentativa Italiei, de la ora 16.30 (în direct la Digi Sport 1), la Exeter. Miza este uriașă pentru românii pregătiți de Lynn Howells. Victoria ne-ar asigura calificarea directă la Cupa Mondială din 2019.

Optimism există pentru meciul cu Italia

„Am mai spus că pentru noi partida cu Italia va fi ca o finală, pentru că miza este prezenţa directă la următoarea Cupă Mondială, iar în rugby totul este posibil. Jucătorii trebuie să înţeleagă ca e un meci împotriva unei echipe din primul eşalon valoric şi să îi acorde atenţia cuvenită”, a spus selecționerul României. „Stejarii” ar putea disputa „finala” de la Exeter fără căpitanul Mihai Macovei, eroul din meciul precedent.

După ce a culcat două baloane în terenul de țintă canadian, suceveanul Macovei a fost chemat în fața Comisiei de Disciplină a Cupei Mondiale, pentru a răspunde acuzațiilor de placaj periculos in timpul partidei cu Canada. „În meciul cu Italia nu avem nimic de pierdut. Întâlnim o echipă foarte puternică, deoarece joacă foarte des împotriva forțelor din Emisfera Nordică. Sper să câștigăm. Dacă nu, măcar ne batem de la egal la egal cu ei. Va fi extrem de greu să învingem Italia, dar nu imposibil”, a declarat pentru EVZ, Hari Dumitraș, președintele FR de Rugby.

Derby-ul și meciul care va trage cortina peste Grupa D este Franța - Irlanda, de la ora 18.45 (în direct la Digi Sport 3), pe „Millenium”, din Cardiff.

Prima victorie, în 1987, cu Zimbabwe

Naționala de rugby a României a debutat cu dreptul în cadrul turneelor finale. La prima ediție, găzduită de Noua Zeelandă și Australia, „tricolorii” au învins Zimbabwe, scor 21-20.

FOTO: România, la prima victorie în cadrul CM, în 1987, în meciul cu Zimbabwe FOTO: FRR.RO

„Stejarii” au făcut parte din Grupa a 4-a și au pierdut în fața Franței (12-55) și în meciul cu Scoția (28-55). Patru ani mai târziu, la turneul din Marea Britanie, România a obținut tot un singur succes, în jocul cu Fiji (17-15), și a bifat două înfrângeri: 3-30 cu Franța și 11-19 cu naționala Canadei.

În 1995, după Mondialul din Africa de Sud, rugbyștii „tricolorii” s-au întors acasă fără nicio victorie, pentru că au pierdut confruntările cu reprezentativa Canadei (3-34), ce a Africii de Sud (8- 21) și cea a Australiei (3-42). În 1999, Mondialul de rugby a ajuns în Țara Galilor, acolo unde românii au învins SUA, scor 27-25 și au fost învinși de Australia (9-57) și Irlanda (14- 44).

Edițiadin2003, desfășurată în Australia, a adus un nou succes pentru „tricolori” (37-7 cu Namibia), dar și înfrângeri cu Irlanda (17-45), Australia (8-90) și Argentina (3-50). În Franța, în 2007, România a trecut de Portugalia (14-10) și a cedat în fața Italia (18-24), Noii Zeelande (8-85) și Scoției (0-42). Apoi, la Mondialul din 2011, în Noua Zeelandă, „stejarii” au pierdut întâlnirile cu Scoția (24-34), Argentina (8- 43), Anglia (3-67) și Georgia (9-25). (Andrei Călin)