Au trecut 33 de ani de când o echipă românească de fotbal a cucerit Supercupa Europei, la Monte Carlo. În 1987, Steaua București a învins echipa Dinamo Kiev cu scorul de 1-0.

Pe 24 februarie 1987, echipa antrenată la acea vreme de Anghel Iordănescu, a învins echipa Dinamo Kiev, cu scorul de 1-0 și a cucerit un ultim trofeu continental, Supercupa Europei,  informează presamil.ro.

La Monte Carlo, pe cochetul Stadion Louis II, Steaua București, în calitate de deținătoare a Cupei Campionilor Europeni, se duela, pentru Supercupa Europei, cu redutabila formație sovietică Dinamo Kiev, care intrase în posesia Cupei Cupelor.

Marea surpriză servită ucrainenilor a fost debutul lui Gheorghe Hagi în echipa militară, fapt care, apoi, a condus la o contestație a învinșilor, care au susținut că au jucat, de fapt, împotriva echipei naționale a României.

Pe un teren destul de greu, roș-albaștrii au prestat un joc foarte bun și s-au impus cu scorul de 1-0 (1-0), unicul gol al meciului purtând chiar semnătura lui Hagi. Decarul stelist a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, perpendicular pe poarta lui Cianov. Hagi, venit de la Sportul Studențesc, a țintit o spărtură în zidul dinamoviștilor, iar mingea a ricoșat din șoldul unui adversar, prinzându-l pe portar pe contre pied.

Astfel, Steaua câștiga al doilea trofeu continental și ultimul al unei echipe românești de club. Între finala de la Sevilla și cea de la Monte Carlo s-a intercalat Cupa Intercontinentală, pierdută la limită de viteziști, la Tokyo, cu 1-0, în fața argentinienilor de la River Plate.

La ora Supercupei Europei din 1987, Dinamo Kiev însemna, practic, o mașină de fotbal al cărei nucleu forma și naționala Uniunii Sovietice. Cu legendarul Valeri Lobanovski pe banca tehnică, dar și cu jucători precum Protasov, Zavarov, Blohin și alții, ucrainenii reprezentau o trupă de șoc pe Bătrânul Continent, ei chiar fiind cotați cu prima șansă la câștigarea trofeului din Principatul monegasc.

Formula de start a Stelei, în neuitata seară de la Monte Carlo, a fost următoarea: Stîngaciu – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Tudorel Stoica, Bălan, Boloni, Hagi (min. 84 Balint) – Lăcătuș (min. 89 Majearu), Pițurcă. Antrenor principal era Anghel Iordănescu, secondat de Radu Troi.

Față de Sevilla, 7 mai 1986, dispăruse Duckadam, care avea probleme medicale, iar Majearu și Balint nu mai intrau în graficul primului unsprezece. Regretatul Lucian Bălan, deși în campania 1985-1986 pornise cu statut de rezervă, a fost, ca și la Sevilla, integralist. Hagi a fost scos din teren cu câteva minute înainte de final, pentru ceea ce acum s-ar numi standing ovations.

Emerich Jenei îi lăsase timona lui Anghel Iordănescu, cel care, ne amintim cu plăcere, și-a încheiat cariera de jucător contra Barcelonei, când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni.

În pofida scorului strâns, Steaua a dominat însă teritorial și tehnico-tactic finala Supercupei, raportul șuturilor pe poartă, 7-4, dar și cel al cornerelor, 10-1, fiind elocvente în acest sens.

Au trecut, ca într-o clipită, 33 de ani de la acest succes de amploare al Stelei și, implicit, al fotbalului românesc. Fără o explicație logică, acest succes major nu are, nici măcar printre jurnaliști sau specialiști, rezonanța datei de 7 mai 1986, ceea ce este, din punct de vedere al autorului, o inechitate.

Sursa foto: presamil.ro