Statele Unite au găsit o modalitate de a trimite 31 de tancuri Abrams în Ucraina cu mult înainte de termenul stabilit

Statele Unite au găsit o modalitate de a trimite 31 de tancuri Abrams în Ucraina cu mult înainte de termenul stabilit Tancurile Leopard sunt printre cele mai puternice din lume. Sursa foto: Twitter

Ucraina nu poate aștepta ani de zile să primească tancurile promise de Statele Unite. În luna ianuarie, Pentagonul a anunțat că va transfera 31 de tancuri M1-A2 Abrams forțelor armate ucrainene, dar a insistat că procesul va dura multe luni și, eventual, se va extinde până în 2024.

În cele din urmă, înaltul comandament militar al SUA a decis, în coordonare cu Ucraina, să furnizam varianta M1A1 a tancului Abrams, ceea ce va permite accelerarea timpilor de livrare, astfel încât tancul să fie pe teren în toamnă.

Nu există o dată anume. Pregătirea personalului pentru manevrarea tancurilor de acest tip necesită timp. SUA au trimis vehicule de luptă de infanterie M2 Bradley în Europa pentru Ucraina în februarie, dar acestea nu sunt încă operaționale pe linia frontului, deoarece personalul ucrainean s-a antrenat cu ele.

Decizia de a livra M1A1 recondiționate în loc de M1A2 a fost luată parțial pentru a ajuta la reducerea cerințelor logistice și de formare, dar și pentru a permite modificarea programului de livrare. Rămâne neclar cât de ușoară este operarea și întreținerea variantei M1A1 în comparație cu M1A2, mai ales având în vedere diferitele subvariante ale fiecărui model existent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Tancurile pe care americanii le trimit în Ucraina

Ambele variante, M1A1 și M1A2, au același motor complex cu turbină cu gaz care consumă combustibil, un punct cheie în discuțiile despre potențialele obstacole în calea transferului tancurilor Abrams în Ucraina și apoi aducerea lor pe teren.

Abrams este un tanc de luptă principal din a treia generație, iar caracteristicile includ utilizarea unei turbine cu gaz puternice, o armătură compozită sofisticată și o depozitare de muniție într-un compartiment separat de echipaj pentru o protecție superioară. Acest tanc, cu o greutate de 61 de tone, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai robuste și imbatabile.

Rămâne de văzut dacă tancurile americane Abrams vor fi echipate cu muniție cu uraniu sărăcit. Marţi, guvernul britanic a dezvăluit că va trimite în Ucraina muniție de tanc de 120 mm care conține uraniu sărăcit (DU) împreună cu o tranșă de tancuri Challenger 2. Această decizie ridică posibilitatea ca autoritățile americane să permită trimiterea tancului Abrams cu uraniu sărăcit către Ucraina, dacă alte probleme de securitate operațională sunt abordate în mod corespunzător, explică Joseph Trevithick în The WarZone. "Aceasta ar elimina necesitatea procesului de modernizare de luni de zile pentru a instala un pachet de blindaj fără DU", adaugă el.

Secretarul de presă al Pentagonului, Ryder, le-a declarat reporterilor că nu este la curent cu niciun plan al SUA de a trimite muniții care conțin uraniu sărăcit în Ucraina.

sursa: RADOR / larazon.es