Start la CADASTRU în Delta Dunării. Operațiune ANCPI la trei OBIECTIVE NAȚIONALE

Start la CADASTRU în Delta Dunării. Operațiune ANCPI la trei OBIECTIVE NAȚIONALE

Delta Dunării, cea mai frumoasă din Europa, inclusă în patrimoniul UNESCO, încă din 1991, va fi cadastrată cu finanțare de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Suma alocată este de peste 30 de milioane de lei. Alte două obiective de interes național au primit finanțări pentru înregistrarea sistematică a imobilelor.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a aprobat, recent, finanțarea, din veniturile proprii, a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor aparținând Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), pentru o suprafață de 203.332,63 de ha, valoarea finanțării fiind de 30.819.126,73 de lei cu TVA. De asemenea, vor intra în procedura de cadastrare Agenția Domeniilor Statului (ADS), pentru o suprafață de 315.432,92 de ha, valoarea finanțării fiind de 47.314.938 de lei și Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești” (ASAS), pentru o suprafață de 19.103,33 ha, valoarea finanțării fiind de 2.895.491,73 de lei cu TVA.

Suma totală alocată de ANCPI pentru înregistrarea acestor imobile este de peste 81 de milioane de lei.

Președintele director general al ANCPI, Radu Codruț Stefănescu a anunțat,  încă din luna iunie a acestui an, că va susține procesul de cadastrare a Deltei Dunării, proiect care va fi finalizat până în 2023.  

„Pentru realizarea acestui demers a fost nevoie să modificăm Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996. Astfel, ANCPI poate susține, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF) și lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi inițiate de administratorii bunurilor din domeniul public și/sau privat al statului. De asemenea, a fost nevoie să stabilim procedurile de alocare și decontare a sumelor pentru aceste lucrări de înregistrare sistematică prin Ordinele comune semnate de ANCPI cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale precum și cu ministrul Mediului” a explicat, pentru EVZ, Radu Codruț Ștefănescu, președinte director general al ANCPI.  

Delta Dunării este pe locul doi în Europa că întindere, după delta fluviului Volga, având aproximativ 4180 Km pătrați. Însă, dacă luăm în considerare și complexul lagunar Razim – Sinoie și limanul Dunării, această suprafață se extinde la aproximativ 5500 Km pătrați. Delta Dunării aparține într-un procent de 82% României, restul fiind localizată pe teritoriul Ucrainei, arată datele oficiale prezentate pe Info-Delta.ro.

Suprafață Deltei Dunării se împarte în trei tipuri de zone: 20 arii strict protejate, ce însumează o suprafață de 506 Km2, zone tampon cu o suprafață de 2233 Km2 și zonele economice cu o suprafață totală de 3060 Km2. Suprafețele cu vegetație fixă ocupă 43%, pădurile (atât cele naturale cât și cele plantate) ocupă aproximativ 4%, terenurile agricole ocupă 11,5% iar suprafețele cu pajiști ocupă aproximativ 6%. Lacurile din Delta Dunării, în prezent reduse la un număr de 479, datorită amenajărilor din anii precedenți, ocupă un procent de 7,8% din suprafață deltei.