Standard & Poor's ameninţă 30 de regiuni din UE cu tăierea ratingului

Standard & Poor's ameninţă 30 de regiuni din UE cu tăierea ratingului

Agenţia de evaluare Standard & Poor's (S&P) a anunţat astăzi că a pus sub supraveghere, cu implicaţii negative, ratingurile a 30 de guverne regionale şi locale din Uniunea Europeană. Printre comunităţile lovite se numără Viena, Bruxelles-ul, Parisul, Roma, dar şi Saxonia sau Bavaria.

Totodată, S&P avertizează şi în legătură cu ratingul unui număr de şapte comunităţi autonome spaniole, dar şi Vizcaya şi Barcelona, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Este vorba despre comunităţile autonome Aragon, Galicia, Canarias, Madrid, Andalucia, Ţara Bascilor şi Navarra, a anunţat agenţia de evaluare într-un comunicat în care explică faptul că această decizie a fost determinată de decizia recentă prin care anunţa că analizează posibilitatea reducerii ratingului de solvabilitate al Spaniei.

Standard & Poor's a precizat că decizia este urmarea celei din 5 decembrie, când anunţa că a pus sub supraveghere ratingurile unui număr de 15 economii din zona euro, printre care şi ţări ce aveau un calificativ maxim - AAA: Germania, Franţa, Olanda, Austria, Finlanda şi Luxemburg.

Probleme sistemice nerezolvate

S&P a adăugat că ratingurile acestor regiuni din UE ar putea fi scăzute ca rezultat al creşterii problemelor sistemice între ţările din zona euro.

De asemenea, a justificat această decizie pornind de la tensiunile privind persistenţa datoriei suverane, inclusiv în unele ţări cu calificativul AAA şi de la înăsprirea condiţiilor de creditare în ţările cu moneda unică.

S&P a precizat că regiunile pot avea un calificativ mai bun decât cel de ţară "menţinând caracteristici de creditare mai puternice decât cele ale ţării, într-un scenariu de stres".

"Asta înseamnă, printre altele, lipsa dependenţei faţă de ţara suverană în ceea ce priveşte o parte apreciabilă a veniturilor sale, precum şi o economie mai sănătoasă şi diversă decât cea naţională", explică agenţia de rating.

Niciuna dintre regiuni nu îndeplineşte criteriile

Aceasta a subliniat că, "în acest moment, credem că niciuna dintre cele 30 de regiuni puse sub supraveghere nu îndeplineşte criteriile şi, în consecinţă, nu pot avea un rating peste cel suveran".

În afară de cele şapte comunităţi autonome spaniole, alte guverne locale şi regionale sunt în aceeaşi situaţie, precum regiunea Tirol şi oraşul Viena, din Austria, regiunea Bruxelles, din Belgia, sau oraşul Paris şi regiunea Ile de France, în Franţa.

În Germania, decizia afectează statele Saxonia şi Bavaria, în Italia sunt în vizate oraşele Bologna, Milano, Genova, Torino, Florenţa, Roma, şi unele regiuni, precum Roma, Emilia-Romagna şi Sicilia, dar şi entitatea municipală a Finlandei.

CITIŢI ŞI:

  • Standard & Poor's ameninţă UE cu scăderea ratingului
  • ŞOC în lumea financiară: Agenţia de rating Standard & Poor's a pus Germania sub perspectivă negativă
  • Reacţie în lanţ: Bursele scad după ce Standard and Poor's ameninţă cu tăierea ratingului
  • Tic-tac! Ceasul salvării euro a început să bată
  • Lucian Anghel: UE rezolvă acum problemele pentru 100 de ani
  • Euro nu pică! Doar se reinventează

Ne puteți urmări și pe Google News