Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pionier în chirurgia ortopedică cu precizie milimetrică. A fost premiat la Gala Capital Performeri în Sănătate

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pionier în chirurgia ortopedică cu precizie milimetrică. A fost premiat la Gala Capital Performeri în Sănătatedr Lorin Stere. Sursa foto: Capital

Spitalul Clinic Județean Constanța  s-a afirmat ca un adevărat centru de excelență în chirurgia ortopedică. România numărându-se astfel printre primele țări europene care utilizează sistemul robotic ROSA. Această performanță se datorează modernizărilor semnificative, extinderii infrastructurii critice și investițiilor în echipamente medicale de ultimă generație. Pentru acest pas important, unitatea medicală a fost premiată la Gala Capital Performeri în Sănătate 2025.

Spitalul Clinic Județean din Constanța, pionier în chirurgia ortopedică cu precizie milimetrică

Premiul a fost ridicat de dr. Lorin Stere, reprezentant al secției de ortopedie. Reprezentantul unității medicale a mulțumit revistei Capital pentru apreciere, precum și colegilor ortopezi care au contribuit la performanță.

Medicul a adăugat că utilizarea sistemului robotic ROSA le-a adus mai multă precizie, ceea ce se traduce prin recuperare mai rapidă pentru pacienți.

„Bună seara și ne bucurăm să ne aflăm aici. Mulțumim revistei Capital pentru apreciere și în primul rând colectivului, colegilor medici ortopezi care ne-au adus aici. Am câștigat precizie prin sistemul robotic Roza. Ceea ce înseamnă recuperarea mai rapidă. Tindem toți către perfecțiune și robotul ne ajută în direcția asta. Deci și precizie și poate și timp”, a afirmat dr. Lorin Stere.

Mai multă precizie în realizarea intervențiilor chirurgicale

Spitalul Clinic Județean Constanța este primul centru din România care realizează intervenții ortopedice asistate de sistemul robotic ROSA, una dintre cele mai avansate tehnologii chirurgicale din lume.

Toate intervențiile și protezele utilizate, inclusiv cele cu ajutorul sistemului ROSA, sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Chirurgii ortopezi ai spitalului au urmat un program de pregătire în Belgia, prima țară în care s-au realizat astfel de operații în luna februarie a acestui an, și au obținut certificarea necesară pentru operarea sistemului robotic.

O intervenție cu ROSA durează aproximativ o oră, implicând pierderi minime de sânge, durere redusă și riscuri intraoperatorii scăzute.

Sponsori Gala Capital

Sponsori Gala Capital. Sursa foto: Capital

Gala Capital Performeri din Sănătate 2025: O seară dedicată excelenței și inovației în medicină

Gala Capital Performeri din Sănătate 2025 a reunit profesioniști de top din domeniul medical. Medici, cercetători, profesori și lideri din spitale publice și private, universități, rețele de clinici, precum și din industria farmaceutică și a echipamentelor medicale au fost premiați pentru dedicarea, efortul și implicarea lor în dezvoltarea serviciilor medicale.

Evenimentul a fost și o oportunitate de a celebra progresul și inovația în sistemul de sănătate, evidențiind rolul tehnologiilor moderne și al practicilor de excelență implementate în instituțiile medicale. Organizatorii galei și-au exprimat recunoștința față de partenerii care au susținut desfășurarea evenimentului: Catena, Sanador, Antibiotice Iași, Medicis, Construcții Erbașu, Rewire Interior Design, Galeria Romană și Imperial One, a căror implicare a fost esențială pentru succesul serii.