Spitale pediatrice în zonele turistice din Grecia. Sfaturi pentru părinți
- Maria Pană
- 6 iulie 2025, 15:27

Spitalele peditratice din Grecia și mai ales din zonele turistice, cum este brațul Kassandra nu sunt neapărat la îndemână. De aceea este bine încotro să vă îndreptați în astfel de situații.
În Kassandra, la pediatru
Topicul a fost dechis de o mămică într-o situație disperată, care își dorea să ajungă la un pediatru. ”Suntem în Grecia, brațul Kassandra, vă rog recomandări pentru un Spital Pediatric, avem nevoie de un consult de urgență pentru bebe”, a scris ea pe un forum de turiști. Cert este că mulți au trecut prin această situație, astfel că au reușit să o sfătuiască în consecință.

Sursa foto: dreamstime.com
”Pefkochori, în centrul stațiunii faceți la dreapta la sensul giratoriu. Iar pe străduță, la circa 20 metri pe partea stânga este o clinică pediatrică”, i-a explicat o altă mămică. De asemenea un alt comentator a direcționat-o către o altă locație. ”Mergeți la Poligiros la general hospital of Halkidiki. Am ajuns și noi acolo acum 3 ani și s-au făcut analize. Sunt foarte ok doar că am așteptat foarte mult că aveau un singur pediatru… Poate s-a schimbat de atunci”, a mai comentat o altă persoană.
La spitale sunt secții pediatrice
”Există pediatru în Nea Moudania, pentru spital noi am fost mereu la InterBalkan lângă aeroport și am fost foarte mulțumiți”, au explicat alți turiști trecuți printr-o astfel de situație. ”De principiu au sectie de pediatrie. Mergeți fără teamă. Ar fi ideal să aveți card european de sănătate sau asigurare privată. Dar oricum vă vor primi și veti suporta costurile”, a mai comentat un alt internaut.
Cert este că în străinătate este bine să aveți cardul European de sănătate pe care îl obțineți destul de ușor din România cu o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate. Pe de altă parte, acest lucru nu exclude o asigurare medicală privată care vă poate scuti de alte bătăi de cap.