Speriat de bătrânețe, prințul Arabiei căuta secretul nemuririi la Ana Aslan

Speriat de bătrânețe, prințul Arabiei căuta secretul nemuririi la Ana Aslan

Cu patru ani înainte de Revoluție, inventatoarea Gerovital a fost solicitată pentru un consult de prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Întâlnirea a avut loc în Elveția și a fost aprobată de soții Nicolae și Elena Ceaușescu.

În octombrie 1985, directoarea Institutului de Geriatrie, profesor dr. Ana Aslan, a fost solicitată pentru un control medical în Elveția. Pacientul era o celebritate a vremii, prințul saudit Sultan Bin – Abdul Aziz, viceprim-ministru și ministru al Aviației al Regatului Arabiei Saudite. Legătura a fost făcută prin intermediul Ambasadei României de la Londra. Ambasadorul a transmis doleanța prințului către Ministerul Sănătății din România. Informația apare în arhiva Comitetului Central al Partidului Comunist.

Mai departe, Ministerul a cerut aprobare pentru deplasarea din Elveția de la Elena și Nicoale Ceaușescu, după ce a fost de acord și Guvernul României. Toate cheltuielile cu deplasarea au fost suportate de nababul saudit.

Consultația misterioasă

Ne puteți urmări și pe Google News

Ana Aslan a plecat în Țara Cantoanelor pentru patru zile, în intervalul 7 – 10 octombrie 1985, și a fost însoțită de Maria Georgescu, medic la Sanatoriul Clinic Otopeni. „Menționăm că, pentru deplasarea celor două specialiste române în Elveția, au fost obținute avizele organelor locale de partid”, se arată în cererea Ministerului. Mai mult, „tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu, prim-viceprimministru al Guvernului, a fost de acord cu propunerea”, se arată în solicitarea către șeful statului.

Răspunsul lui N i c o l a e Ceaușescu nu s-a lăsat a ș te p ta t. Cu două zile înainte de consult, „Comandantul Suprem” și-a exprimat acordul în legătură cu acest consult. Astfel, pe 5 octombrie 1985, el a indicat: „Să plece pentru efectuarea consultului respectiv, pe baza aprobării date de Guvern, iar în viitor, deplasarea tovarășei Ana Aslan să se facă cu aprobarea Guvernului”.

Prințul prim-ministru

Academicianul Ana Aslan a înființat Institutul de Geriatrie, a inventat și a pus în practică tratamentul cu Gerovital. Sultan Bin Abdul Aziz a fost prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Vârsta sa în 2011, la momentul decesului, era incertă. Unii apropiați susțineau că s-ar fi născut în 1930, alții, în 1924. Acesta a murit în 2011, la 81 de ani, vârsta oficială. Bin – Abdul Aziz a îndeplinit funcțiile de viceprimministru și Ministru al Apărării și Aviației. El a fost al cincisprezecelea fiu al Regelui Abdul Aziz și al Prințesei Hassa Bint Ahmed. A fost suspectat că a obținut imense sume de bani din contractele de apărare ale Arabiei Saudite.