Declarație șocantă a ministrului de externe al Spaniei cu privire la migranți: Europa are nevoie de sânge nou
- Radu Plugaru
- 31 iulie 2018, 12:52
Ministrul de externe al Spaniei a declarat luni faptul că țara sa nu se confruntă cu un fenomen de migrație "masivă", dar Europa are nevoie de "sânge nou" datorită ratei scăzute a natalității din țările bătrânului continent.
Josep Borrell a dat această declarație în cadrul unei conferințe de presă comună cu omologul său iordanian Ayman Safadi și a admis faptul că teama de imigrația ilegală provocă temeri în rândul populației spaniole. Ministrul spaniol a adăugat că situația se află sub control.
"În comparație cu cei 1,3 milioane de refugiați sirieni din Iordania, 600 de persoane nu reprezintă un număr masiv", a declarat Borrell.
Joia trecută aproximativ 800 de imigranți din Africa sub-sahariană au luat cu asalt gardul de frontieră care separă enclava nord africană a Spaniei, Ceuta, asalt care a cauzat zeci de răniți, 602 dintre persoanele care au luat cu asalt gardul de frontieră reușind să treacă.
Borrell a declarat că este vorba despre 20 000 de imigranți pentru o țară precum Spania, care are o populație de peste 40 de milioane de locuitori.
El a spus că migrația ar putea ajuta Europa, deoarece multe dintre țările europene au rate scăzute ale natalității .
Dacă Europa nu dorește să se transforme într-un continent cu populație îmbătrânită, are nevoie de sânge nou și acest sânge nou nu vine din propria capacitate de a procrea, a declarat Borrell.
Potrivit datelor Organizației Internaționale pentru Migrație, cel puțin 21 000 de migranți au sosit în Spania pe calea mării din luna ianuarie a acestui an, 304 de persoane pierzându-și viața în timp ce încercau sa traverseze Marea Mediterană .