Spălare bani prin Bursa de Valori

Spălare bani prin Bursa de Valori

Șeful SIF Banat, Dragoș Bîlteanu, este anchetat, împreună cu tatăl său, pentru speculații financiare

O anchetă de amploare a procurorilor DIICOT a scos la iveală un sistem de tip mafiot, pus la cale de oameni din conducerile SIF Banat Crișana (SIF1) și ai SIF Muntenia (SIF4). Printre cei anchetați de procurorii de la Crimă Organizată se numără președintele Consiliului de Administrație și director general al SIF4, Dragoș Bîlteanu (foto dreapta), bogatul soț al cântăreței Cristina Rus care are o avere estimată, în 2011, la 65- 67 milioane de euro. Acesta e acționar la SAI Muntenia Invest, societatea care administrează SIF4. Tot la SIF4 este membru în conducere și tatăl său, Gheorghe Bîlteanu, anchetat în acest caz.

Procurorii DIICOT cercetează trei tranzacții suspecte care au fost efectuate prin Bursa de Valori București pe 12, 13 și 16 septembrie 2013. Numai în două dintre aceste zile – 13 și 16 septembrie – au fost tranzacționate acțiuni în valoare de 50 de milioane lei, adică peste 11,1, milioane de euro. Tot anul trecut, SIF Banat Crișana a înființat o subsidiară în Cipru, SIF Imobiliare (SIFI), care a înregistrat alte trei filiale și are 18 companii în portofoliu.

I s-a făcut rău la audieri

Ne puteți urmări și pe Google News

Anchetatorii explică că grupul infracţional care a prejudiciat SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia a acționat în perioada 2012-2014. Sumele ilegale au fost transferate prin intermediul mai multor offshore-uri, în mod direct sau prin interpuși. Capii afacerii s-au folosit de firme străine și românești la care asociaţi au fost diferiți avocaţi. Unul dintre cei anchetați, spun surse judiciare, ar fi avocatul Nicolae Mergeani, cercetat pentru spălare de bani în dosarul lui Viorel Hrebenciuc.

Anchetatorii au efectuat, ieri, 31 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Arad. La audieri, urmau să ajungă 25 de persoane. Unul dintre ei este Gheorghe Bîlteanu. În timpul audierii, o ambulanţă a fost chemată la sediul DIICOT, după ce acesta a acuzat probleme cu tensiunea.Alt audiat a fost Gheorghe Filimon, director general al SAI Muntenia Invest. Toți sunt acuzați de manipulare a pieţei de capital, delapidare şi spălare de bani.

Istoricul evenimentelor

Potrivit unei comunicări, ASF a finalizat deja investigația privind tranzacțiile cu acțiuni SIF Banat - Crișana din 16 septembrie 2013. Iată succesiunea evenimentelor prin care s-a obținut un câștig de 28%;

13 septembrie 2013 (vineri) – după o ședință calmă, valoarea acțiunilor SIF Banat-Crișana a urcat cu peste 12%, în ultimele secunde de tranzacționare, ca urmare a unor tranzacții mari;

16 septembrie 2013 (luni) – prin două tranzacții mari au fost vândute 6% din titlurile SIF-urilor, la un preț cu aproape 14% mai mare decât cotația de vineri. Practic, câștigul realizat de cel care a efectuat aceste tranzacții a fost de circa 28%, luând în calcul creșterea cotațiilor din 13 și 16 septembrie;

În martie 2014, ASF a stabilit că Dragoș Bîlteanu - președinte al Consiliului și director general al SIF Banat- Crișana, omul de afaceri libanez Najib El Lakis și Romenergo acționau concertat, adică dețineau suficiente acțiuni încât să poată manipula cotațiile bursiere. În aceste condiții, ASF i-a obligat să vândă circa 6% din cele 11% acțiuni deținute.