Soția lui Nelu Ploieșteanu e în stare de șoc. „Au plecat cu toții...”

Soția lui Nelu Ploieșteanu e în stare de șoc. „Au plecat cu toții...”

Elena Ploieșteanu este mută de durere după moartea soțului său. Ea dorește să solicite repetarea testului Covid-19 în speranța că își va putea înmormânta creștinește partenerul de viață.

Soarta nu a fost blândă cu soții Ploieșteanu, care și-au pierdut unicul fiu acum 3 ani. Elena se pregătea de parastasul de 3 ani al fiului ei și al artistului de muzică populară, Mihăiță, mort la vârsta de 32 de ani după o suferință care l-a țintuit la pat mulți ani de zile.

Soția lui Nelu Ploieșteanu a intrat în stare de șoc, de când a aflat că soțul ei, alături de care avea o căsnicie longevivă, a murit în urma complicațiilor infecției SARS-CoV-2.

„Au plecat cu toții la spital. Viața este atât de crudă și nu iartă pe nimeni”

Un apropiat al familie, Nicu Gigantul, spune că Elena este devastată de durere. Nicu Gigantul este artistul care a nășit-o pe una dintre cele 4 fiice ale lui Nelu Ploieșteanu.

„Sunt foarte supărat de moartea cumătrului meu. Viața este tare grea. Am vorbit dimineață cu soția lui Nelu și este devastată de durere. Nici nu ai cu cine să te înțelegi, nu se poate vorbi cu ea acum. Au plecat cu toții la spital. Soția cere să îi facă din nou testul COVID-19, în speranța că va ieși negativ și îl vor înmormânta creștinește. Eu i-am botezat lui Nelu fata și un nepot. Viața este atât de crudă și nu iartă pe nimeni”, a mai adăugat acesta pentru sursa citată. Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani, după ce starea lui de sănătate s-a agravat din cauza infecției cu noul coronavirus.

Nelu Ploieșteanu era internat la ATI la Spitalul de Urgenţă Floreasca

Cunoscutul cântăreț Nelu Ploieșteanu a murit din cauza Covid-19, a anunțat vineri dimineață pagina de Facebook a serviciului SMURD. ”Din păcate maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!”, a scris sursa citată. Artistul era internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Muzicianul era spitalizat într-o secție de terapie intensivă.

Sursa: Libertatea

Citește și Nelu Ploieșteanu, lăutarul boemei de la Șarpele roșu

 

Ne puteți urmări și pe Google News