Preşedintele şi vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PIN, Dana şi Dan Trancotă, candidează în tandem la scrutinul de luna viitoare.
Fost prefect al judeţului Mehedinţi din partea PSD în perioada 2000-2003, Dan Trancotă este decis să ajungă în fruntea Consiliului Judeţean Mehedinţi, iar soţia sa, profesoară la un liceu din oraşul Vânju Mare, ţinteşte scaunul de edil-şef al municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Dacă Dana Trancotă, în mesajele pe care le transmite către alegători, promite că va termina "mafia" locală, Dan Trancotă a adoptat un discurs mai moderat, el rezumându-se la a scoate în evidenţă părţile negative ale adversarilor săi, în speranţa că astfel va câştiga simpatia alegătorilor şi cât mai multe voturi, potrivit Rompres.
(11:27)