SOS Pescador românesc dispărut pe mare

SOS Pescador românesc dispărut pe mare

Autorităţile portuare au fost alertate că un pescador românesc a dispărut de pe ecranele radar, la 40 mile travers de plaja Corbu. O şalupă de salvare a Agenţiei Române de Salvare Vieţi Omeneşti pe Mare (ARSVOM) se îndreaptă spre locul indicat pentru depistarea navei dispărute.

Pescadorul „Cormoranul 2” cu cel puţin cinci oameni la bord şi care aparţine unei firme din Mangalia plecase în activităţile zilnice de pescuit în Marea Neagră. Proprietarul navei a alertat, astăzi dimineaţă, autorităţile prin 112 anunţând că nu mai poate lua legătura cu echipajul.  Legătura prin canalul 16 de navigaţie s-a întrerupt brusc.Autoritatea Navală Română a dispus ca şalupa "Safir" a ARSVOM, cea mai rapidă ambarcaţiune a Agenţiei, să pornească spre locul indicat că ar fi dispărut pescadorul. Marea este agitată, de gradul 4-5, urmând ca Safir să ajungă în cel mult o oră la faţa locului.