Sorin Ovidiu Vîntu rupe tăcerea: Aveam un om care se ducea la Băsescu, Geoană, Blaga...

Sorin Ovidiu Vîntu rupe tăcerea: Aveam un om care se ducea la Băsescu, Geoană, Blaga...

Bogdan Olteanu așteaptă, joi, o primă decizie pe fond în dosarul în care a fost judecat pentru acuzația că, în perioada în care a deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților, ar fi primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu, prin intermediar, pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

UPDATE - Pronunțarea sentinței a fost amânată pentru 1 noiembrie anul acesta.

Ultimul termen de judecată a avut loc la Tribunalul București pe data de 3 octombrie, iar pronunțarea a fost amânată pentru 17 octombrie.

În cursul procesului pe fond, Sorin Ovidiu Vîntu și-a nuanțat declarațiile de la urmărirea penală.

„Întrebările organului de urmărire penală au fost tendențioase și au denaturat adevărul. Banii nu erau pentru numirea lui Liviu Mihaiu, banii erau pentru sprijinul politic al PNL în lupta pe care eu o duceam împotriva braconierilor, luptă în care Liviu Mihaiu era un prim pas”, a precizat Vîntu.

Dacă a fost informat de Eftime că a fost remisă suma către Olteanu Bogdan”, a întrebat prin intermediul instanței avocata fostului vicegvernator BNR.

„El (n.r. – Ion Eftime) mi-a spus că și-a făcut treaba. Nu discutam detalii de-astea”, a răspuns Vîntu.

„În ce măsură Ion Eftime întreținea relații de aceeași natură (n.r. - adică de intermediar al lui Vîntu) cu alte persoane? Băsescu, Blaga, Geoană?”, a întrebat Flavia Teodosiu, avocata lui Bogdan Olteanu.

„Și dacă discuta cu alții, ce? Da, domnul Eftime era trimisul meu în diverse cabinete, de la Băsescu la... mai știu eu cine dracu’!”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.

„Ați spus că domnul Eftime e un mare mincinos. Mențineți?”, l-a întrebat avocata pe Vîntu, moment în care omul de afaceri a spus că după ce „necazurile” lui au început, cel în cauză „a mințit în foarte multe ocazii”.

„Deci e posibil ca Eftime să vă fi mințit și în privința banilor dați lui Bogdan Olteanu”, i-a întors replica avocata.

„Evident că da!”, a fost răspunsul lui Vîntu.

Este vorba despre dosarul în care Bogdan Olteanu a fost deferit justiției sub acuzația că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri, pentru a-l numi guvernator al Deltei pe Liviu Mihaiu.

„Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, transmite DNA.

La data de 18 septembrie 2008, Liviu Mihai a fost numit în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

„În perioada august – noiembrie 2008, s-au prestat efectiv şi serviciile electorale promise (analize politice, sondaje, analize media, rapoarte de analiză, profilul candidatului, monitorizări media, documentare statistice referitoare la profilul alegătorilor din colegiul în care candida inculpatul, simulări referitoare la rezultatul votului şi la alocarea mandatelor de parlamentar)”, explică DNA.