Sorin Ovidiu Vîntu a terminat partajul. Trebuie să primească bani de la fosta soție

Sorin Ovidiu Vîntu a terminat partajul. Trebuie să primească bani de la fosta soțieSorin Ovidiu Vîntu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Sorin Ovidiu Vîntu a terminat partajul cu fosta nevastă, Angelica Chioariu, la mai bine de două decenii de la divorțul de aceasta. Căsătoria lor a durat din octombrie 1987 până în aprilie 2002, perioadă în care SOV a făcut milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vîntu a terminat partajul cu fosta soție. Procesul de partaj a început în anul 2020, la solicitarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași. ANAF încearca să recupereze un prejudiciu de 26 milioane lei, în dosarul devalizării Fondului Național de Investiții (FNI).

Printre alte imobile sechestrate de procurori se număra și un apartament situat în Iași. Numai că ANAF nu a putut să-l valorifice deoarece acesta apărea în co-proprietate cu Angelica Chioariu. Pentru a rezolva problema, ANAF a deschis o acțiune solicitând partajul bunurilor.

Sorin Ovidiu Vîntu a terminat partajul cu fosta soţie

Apartamentul supus partajului are două camere, 62 mp, se află la parterul unui bloc situat într-o zonă centrală din Iași. Acesta dispune de o cotă de teren aferentă în suprafață de 29,68 mp.  Apartamentul a fost evaluat la 383 mii lei (circa 77 mii de euro).

ANAF i-a chemat în instanţă încă din 2020 pentru a se stabili partajul de bunuri, ca apoi statul să recupereze o parte din banii. Doar că în timpul procesului, fosta soție a afaceristului a susținut că ea a contribuit cu 80% din valoarea imobilului. A adus şi un martor care a declarat că banii proveneau de la socrul lui Sorin Ovidiu Vîntu:

„Știu că tatăl pârâtei a avut niște terenuri în zona Pașcaniului, pe care le-a vândut, iar banii obținuți i-a înmânat pârâtei cu scopul de a cumpăra acest apartament”.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sorin Ovidiu Vîntu. Sursa foto: Facebook

Fosta nevastă are numai de pierdut de pe urma lui SOV

SOV nu ar fi locuit niciodată în apartamentul din Iași, el fiind plecat la București. Dacă apartamentul i-ar fi atribuit lui Sorin Ovidiu Vîntu, așa cum solicita ANAF, acesta ar fi vândut la licitație la un preț mult mai mic decât acesta valorează. Asta ar însemnă că fostul soț nu i-ar mai putea plăti sulta stabilită de instanță, spune avocatul femeii.

„Aceasta este doar una dintre datoriile pe care pârâtul Vîntu Sorin Ovidiu le are în temeiul unor hotărâri pronunțate de instanțele penale. Astfel, mass-media a arătat și că, prin hotărârile pronunțate în dosarul cunoscut în spațiul public ca „Dosarul Petromservice”, persoanele condamnate în respectiva cauză, printre care și intimatul-pârât Vîntu Sorin Ovidiu, au fost obligate să plătească pe latura civilă a cauzei suma de 36 milioane de euro.

Cu alte cuvinte, în cazul în care s-ar dispune atribuirea apartamentului către Vîntu Sorin Ovidiu, apelanta-reclamantă ar fi într-adevăr în măsură să execute silit întregul apartament, însă obligația de plată a unei sulte către subsemnata ar fi de fapt una doar teoretică, hotărârea instanței având aceeași valoare pentru intimată ca foile de hârtie pe care ar fi redactată”, a declarat avocatul fostei soţii.

Miniatură video

Sursa foto: Facebook

Sorin Ovidiu Vîntu: 40.000 de euro de la fosta parteneră

Tribunalul Iași a decis ca apartamentul să rămână la fosta soție a lui Sorin Ovidiu Vîntu, urmând ca aceasta să-i plătească fostului soț o sultă de 191.525,5 lei (38.000 de euro). Suma reprezintă 50% din valoarea actuală a apartamentului, în termen de 6 luni. Decizia a fost luată la începutul anului 2024 și este definitivă.

Divorțul dintre foștii soți Vîntu a început în 2001, în plin scandal legat de frauda FNI. La vremea respectivă, presa scria că fosta soție a cerut jumătate din averea mogulului, estimată în acel moment la 30-60 de milioane de dolari. Ea a depus în instanță o listă cu bunurile soțului ei: 136 de case și apartamente, precum și acțiuni la 25 de societăți comerciale.

În cele din urmă, Angelica Chioariu a ajuns la o înțelegere cu SOV. A fost de acord să primească o casă și o pensie alimentară de 2.000 de dolari. Vîntu a fost căsătorit de două ori și are doi copii. După divorțul de Angelica Chioariu, el a mai avut o relație cu Grațiela Giolu, fostă componentă a trupei Amadeus.

Condamnări pentru fraude economice

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat în 2016 la 6 ani și 2 luni de închisoare de Curtea de Apel București pentru devalizarea Petromservice. În 2018, acesta a fost condamnat la 10 ani de închisoare într-un alt dosar de delapidare în ceea ce privește delapidarea patrimoniului Asociației salariaților SNP Petrom SA.

În total acesta avea de executat 11 ani de închisoare prin contopirea pedepselor, de pe  urma a cinci condamnări pentru infracțiuni economice. A fost eliberat condiționat din pușcărie în 2020. Artizanul falimentului FNI a devenit între timp influencer în mediul online. Sorin Ovidiu Vîntu este extrem de activ, devenind specialist chiar în politică externă.